Hagi revine la Farul! Viitorul va juca meciurile de pe acasă la Constanța
27.07.2012, 23:20Viitorul Constanța își va susține partidele de pe teren propriu pe stadionul Farului, după ce Gheorghe Hagi a ajuns la un acord cu conducerea clubului la care s-a lansat. “Regele” s-a întâlnit vineri și cu suporterii constănțeni, cu care intrase mai demult în conflict după ce aceștia i-au reproșat că nu investește la echipa unde s-a format ca jucător.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Mi-am dorit mult să vorbesc cu suporterii Farului, pentru că mereu am avut un respect pentru suporteri. S-a ajuns la concluzia să jucăm aici şi se pot naşte multe lucruri pozitive din această colaborare. Mulţumesc Farului şi suporterilor că ne-au înţeles. Vom vedea de când am putea evolua pe Farul, trebuie să vină şi comisia de omologare, vom fi simpli chiriaşi. Vom disputa doar meciul oficial şi vom face antrenamentul de dinaintea partidei", a spus Hagi vineri seară, după ce s-a văzut cu ultrașii Farului la stadion.
Vicepreşedintele grupării fanion a Constanței, Cristian Munteanu, consideră că cel mai important lucru este că Farul s-a împăcat cu suporterii:
"Este un lucru deosebit. Mă bucur că Hagi a spus că nu poate concura niciodată cu tradiţia Farului, dar acest aşa-zis război de până acum a fost cauzat doar de lipsa de comunicare", a precizat el.
"L-am invitat pe Hagi să vină la Farul. Îi mulţumim că ajută bugetul clubului, dar noi vom rămâne doar suporterii Farului", a afirmat Sorin Mihăilescu, liderul galeriei Farului.
Etichete: hagi viitorul farul constanta , hagi revine la farul constanta stadion viitorul , hagi suporteri farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...