Video Hagi: "2018 va fi un an în care vom suferi". Cum comentează lupta pentru play-off
17.12.2017, 22:49Viitorul a terminat 2017 cu o înfrângere, 0-2 cu FCSB, iar campioana va termina anul în afara locurilor de play-off, dacă Dinamo va câştiga luni la Timişoara. Gică Hagi crede că echipa sa putea obţine mai mult pe Arena Naţională şi avertizează că urmează un 2018 în care "vom suferi".
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Din păcate, am primit nişte goluri uşoare, dar echipa a reacţionat bine. Am avut ocazii, însă e o înfrângere. Sunt momente şi momente. Anul trecut, pe acelaşi stadion, a fost invers. Ei au ratat şi noi am marcat. Am avut momente bune, dar am luat goluri uşoare şi în ultimele minute nu am mai avut luciditate. Jucătorii pe care i-am băgat nu au adus nimic, au adus mai multă confuzie. Dar eu sunt vinovat, că eu am făcut schimbările. În ultimele 20-30 de minute am fost confuzi, dar, până atunci, eu zic că lucrurile au fost bune
Am alternat momente bune şi momente mai puţin bune în acest an. Am avut lucruri bune, dar vine un an nou şi vom crea o strategie, să vedem ce putem face, pentru că va fi un an în care vom suferi. Trebuie să fim competitivi, la fel ca până acum. Mergem în vacanţă, reflectăm, ne odihnim şi vedem ce putem face anul viitor. Ce putem aduce şi ce putem face. Important e să fim la fel de competitivi, să jucăm bine şi să ne vedem la anul tot în prima ligă", a declarat Hagi, la finalul partidei.
În ceea ce priveşte lupta pentru calificarea în play-off, Hagi rămâne reţinut, dar susţine că nu se teme de concurenţă.
"E o luptă între toate echipele, sunt multe meciuri şi e o luptă deschisă. În sport trebuie să fii pregătit de competiţie şi să-i faci faţă", a spus managerul tehnic al campioanei.
Etichete: liga 1 , gica hagi , video , viitorul , video fcsb - viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...