"Habemus!", amânat pentru marţi. "Nicio ştire de pe front!"/ "Aşteptăm să iasă fum!". Chiajna negociază cu trei antrenori
18.09.2017, 23:37Numirea oficială a lui Vasile Miriuţă la formaţia din Ştefan cel Mare nu s-a produs luni seară, aşa cum spera suflarea dinamovistă. Totuşi, sunt şanse mari ca marţi - când împlineşte 49 de ani - tehnicianul să îşi rezilieze contractul cu Chiajna şi să vină pe postul lăsat vacant de Contra.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ziua cea mai lungă pentru Dinamo, după ce fostul antrenor a acceptat oferta lui Burleanu de a merge la naţională. Negoiţă a discutat dimineaţă încă o dată cu Mutu şi Dănciulescu despre cele două variante pe care le are pentru banca tehnică - Miriuţă şi Niculescu -, pentru ca în jurul prânzului să se întâlnească cu antrenorul Chiajnei. Deşi colaboratorii din Ştefan cel Mare - în special Mutu - înclinau spre varianta aducerii celui poreclit de suporteri "Clau-gol", omul cu banii din Ştefan cel Mare a mers pe instinctul său. De altfel, decizia fusese luată în proporţie mare încă de duminică, aşa cum Digi Sport te-a anunţat în exclusivitate.
În jurul orei 13:30, Ionuţ Negoiţă a bătut palma cu Vasile Miriuţă şi se aştepta anunţul oficial al numirii, mai ales că părţile au recunoscut public că s-au înţeles. "Nu a fost ceva explict, dar noi cam aşa am înţeles", a confirmat pentru Digi Sport inclusiv unul dintre jucătorii Concordiei.
Doar că pe seară lucrurile s-au încurcat puţin, în sensul că oficialii Chiajnei s-au supărat pe Miriuţă pentru că lasă echipa chiar înainte de confruntarea cu Dinamo. Toată politica de transferuri din această vară a fost făcută de tehnician, care acum însă e gata să dea curs provocării carierei. Totuşi, această întârziere nu e menită să schimbe fundamental lucrurile, în sensul în care gruparea ilfoveană nu are cum să îl stopeze pe antrenor. Miriuţă a avut grijă să specifice în contract că poate pleca în orice moment fără a plăti despăgubiri. Totuşi, se pare că antrenorul are de primit nişte bani de la Chiajna, motiv pentru care lucrurile trebuie lămurite pe cale amiabilă înainte de numirea sa oficială la Dinamo.
Intrat în direct la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, Cristian Tănase, președintele Concordiei, a explicat că este deranjat de atitudinea antrenorului, chiar dacă pe de-o parte îl înţelege că nu poate da cu piciorul unei astfel de oportunităţi. Este de aşteptat ca mâine dimineaţă lucrurile să se clarifice, după ce antrenorul se va întâlni şi cu primarul Mircea Minea.
"Îl înţeleg perfect pe Miriuţă, e visul lui să ajungă la Dinamo. Dar noi, Chiajna, ce facem? În mod normal nu ar fi posibil să nu îl lăsăm să plece, dar vă spun că nu e normal ce se întâmplă. Nu cunosc ce deadline are Miriuţă. Eu mă gândesc la situaţia noastră, care e delicată. Vreau să găsesc un antrenor să îl înlocuiască, tot lotul e format de Miriuţă. E imoral ce se întâmplă. Vă spun cinstit că nu am făcut nicio listă de antrenori, nu am vorbit cu nimeni", a spus Tănase la Fotbal Club.
Prezent în aceeaşi emisiune, Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo şi-a exprimat optimismul cu privinţă la soluţionarea fericită a "cazului", în timp ce Florin Bratu, fostă glorie în Ştefan cel Mare, actual selecţioner al naţionalei U18, a comparat toată povestea cu numirea Papei.
"Nicio ştire de pe front. Ideal ar fi, din punctul meu de vedere, să avem antrenor până mâine dimineaţă", a spus Dănciulescu la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, completat de Bratu: "Aşteptăm să iasă fum".
Toate informaţiile adunate converg spre o singură variantă: marţi, când tehnicianul împlineşte 49 de ani, el va semna un contract cu echipa sa de suflet, Dinamo.
Trei variante pentru înlocuirea lui Miriuţă
Deşi preşedintele Concordiei a negat că ar negocia cu vreun antrenor, lucrurile sunt mult mai avansate decât a lăsat Cristian Tănase să se vadă. Din informaţiile Digi Sport, în acest moment a fost alcătuită o listă scurtă cu posibilii înlocuitori ai lui Miriuţă. Liviu Ciobotariu, Leo Grozavu şi Eugen Neagoe se luptă cu şanse relativ egale. Dacă ultimii doi au rezultatele din ultimul campionat drept carte de vizită, Ciobi este în relaţii bune cu primarul Minea. Toţi trei sunt în prezent liberi de contract, astfel că pot veni imediat la Chiajna.
PROGRAMUL CANALELOR DIGISPORT
Etichete: miriuta , miriuta dinamo , miriuta la dinamo , dinamo miriuta , inlocuitori chiajna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...