Exclusiv Grigore n-a vrut să spună cui "i-a închis gura". E vorba de antrenorul care nu l-a băgat în seamă
24.05.2018, 14:50VIDEO Voluntari-Dinamo 0-2. Corner pentru Dinamo. Era minutul 76 al meciului de la Voluntari. Scorul era 1-0 pentru "câini", chiar dacă mulţi aşteptau un meci în care să câştige cine trebuie. Adică gazdele. Centrare Salomao, cap şi gol Ricardo Grigore, 19 ani, unul dintre puştii pe care Florin Bratu i-a aruncat în groapa cu lei din Liga 1. Reacţia lui a fost susprinzătoare, pentru că pe lângă bucuria sinceră, a ţinut să se şi răzbune. După gol a făcut un semn surprinzător spre camera de luat vederi. Îi transmitea cuiva că i-a închis gura acum. Să tacă!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar a căutat camera de luat vederi care îl filma pentru a repeta gestul. La final a dat o declaraţie în care a explicat reacţia, însă a evitat să spună vreun nume.
Din informaţiile Digi Sport, ţinta lui Grigore a fost Vasile Miriuţă. Fostul antrenor al lui Dinamo în toamna trecută l-ar fi ocolit constant pe Ricardo, chiar dacă jucătorul fusese om de bază în trupa cu care Florin Bratu câştigase cu Dinamo Liga Elitelor Under 19! Nu numai că nu l-a folosit niciodată, dar uneori renunţa la el şi la antrenamente, deşi copilul era chemat la prima echipă.
“Mulţumesc familiei şi în special prietenei mele. Mă bucur că am marcat. Sper să nu dezamagesc şi să arăt în continuare că merit să joc pentru prima echipă. Sunt mulţi oameni care au încercat să-mi pună piedică în drumul meu de a ajunge fotbalist şi lor le-am facut acel semn de după gol", a spus Ricardo Grigore după meciul cu Voluntari.
Învăţat să fie războinic, Ricardo a transmis şi că e "câine până la moarte" prin lansarea unui atac la adresa rivalilor de-o viaţă.
"Sper s-o ţin tot aşa şi să nu dezamăgesc. Voi merge la juniori să joc în finala Cupei României U19, dar vreau să demonstrez şi acolo că pot face diferenţa. Abia aştept meciul cu FCSB, sperăm să le dam o lecţie bună. N-am pierdut nicio finală împotriva lor şi sper să nu pierdem nici de aceasta dată", a mai declarat Grigore.
Şase partide a jucat Grigore în apărarea lui Dinamo, iar cinci dintre ele s-au încheiat cu victorii.
- FC Botoşani-Dinamo 1-0
- Voluntari-Dinamo 2-4
- Dinamo-ACS Poli Timişoara 1-0
- Sepsi-Dinamo 2-0
- Gaz Metan-Dinamo 2-3
- Voluntari-Dinamo 0-2
Vezi golul de 2-0 marcat de Ricardo Grigore miercuri seară, la Voluntari.
Etichete: dinamo , grigore , gol dinamo , ricardo grigore , voluntari dinamo 0-2 , gol ricardo grigore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...