Video Golul "de mondiale", marcat de jucătorul cu cel mai mare salariu, Betancor. "Sacrificii pe care până acum nu le-am făcut"
articol scris de Digi Sport21.08.2021, 10:53
Jefte Betancor (28 ani) a marcat un gol extraordinar, de la circa 60 de metri, în meciul cu Dinamo şi a urcat scorul la 2-0, după ce tot el deblocase tabela cu o reuşită spectaculoasă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe lista marcatorilor şi-a trecut numele şi George Ganea, iar la final Farul-Dinamo a fost 3-0.
Farul a făcut "un efort financiar fără precedent" pentru a-l transfera pe Jefte Betancor
Fostul atacant al Voluntariului a ajuns la Farul după ce în vacanţă nu i-a fost găsit un angajament în altă ţară pe măsura solicitărilor sale, care erau în jur de 15.000 de euro. A fost dorit de mai multe formaţii din Liga 1, însă niciuna nu a îndrăznit să intre în negocieri de la suma respectivă.
A făcut-o Farul lui Hagi şi Popescu, care a reuşit să scadă o parte importantă din cerere, dar chiar şi aşa a fost nevoită să facă un efort financiar mai mare decât până acum.
Informaţia a fost oferită chiar de preşedintele Farului, Gheorghe Popescu. Foarte bucuros la finalul partidei, încântat de victorie, de golurile lui Betancor şi de minutele primite de fiul său contra lui Dinamo, fostul lider al naţionalei României a vorbit despre jucătorul spaniol.
Ce a spus Gică Popescu despre golul de la 60 de metri din meciul Farul Dinamo 3-0
"Cu siguranţă a fost un gol spectaculos, m-am rugat să intre în poartă când mingea era în aer. Când am luat hotărârea să-l aducem (n.r. pe Jefte Betancor), am făcut anumite sacrificii financiare pe care până acum nu le-am făcut. Am analizat mult această posibilitate, ne plăcea enorm jucătorul şi ne bucurăm că am făcut aceste eforturi", a declarat "Baciul" după partidă.
Reacţia lui Betancor după primul său gol din carieră de la mijlocul terenului
"E prima oară în viața mea când înscriu de la 60 de metri, am văzut că portarul era ieșit. Sunt foarte fericit! Vreau să marchez multe goluri, nu mi-am propus un anumit număr, dar vreau să-mi ajut echipa.
Trebuie să ajungem în play-off, acesta este obiectivul. Eu am ales să vin la această echipă pentru stilul de joc. Hagi este un idol aici, dar și pentru mine. Este un antrenor de top și îl respect foarte mult", a spus Betancor, după victoria cu Dinamo.
Comparaţie între golurile lui Hagi şi Betancor
Reuşita spaniolului a fost comparată în emisiunea Fotbal Club cu cea a lui Gică Hagi pentru Real Madrid, într-un meci cu Osasuna în sezonul 1990-1991.
Iar fostul mare internaţional Ilie Dumitrescu, care este un admirator declarat al lui Hagi, a considerat că golul lui Betancor mai frumos.
Rezumat Farul-Viitorul 3-0
Etichete: gica hagi , gol de la jumatatea terenului , jefte betancor , gol betancor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...