Jefte Betancor, în extaz după ce a înscris de la 60 de metri contra lui Dinamo: "Hagi e un idol pentru mine"
articol scris de Digi Sport20.08.2021, 23:39
Jefte Betancor (28 de ani) a marcat un gol fabulos în Farul - Dinamo, scor 3-0, iar după meci a spus că este pentru prima oară când înscrie într-un asemenea mod.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Betancor a reușit "o dublă" în meciul cu Dinamo, iar după joc a spus că Hagi este un idol pentru el: "E prima oară în viața mea când înscriu de la 60 de metri, am văzut că portarul era ieșit. Sunt foarte fericit! Vreau să marchez multe goluri, nu mi-am propus un anumit număr, dar vreau să-mi ajut echipa.
Trebuie să ajungem în play-off, acesta este obiectivul. Eu am ales să vin la această echipă pentru stilul de joc. Hagi este un idol aici, dar și pentru mine. Este un antrenor de top și îl respect foarte mult", a spus Betancor, după victoria cu Dinamo.
VIDEO Rezumatul meciului Farul - Dinamo
Jefte Betancor a marcat de la 60 de metri în meciul Farul - Dinamo
După ce a deschis scorul în minutul 12 al meciului cu Dinamo, atacantul de la Farul a reușit dubla în minutul 54, cu o super execuție, care a amintit de golurile lui Gică Hagi, de pe vremuri.
Spaniolul a recuperat o minge, l-a văzut ieșit din poartă pe Eșanu și a șutat de la 60 de metri. Portarul lui Dinamo a văzut mingea, a avut suficient timp să intervină, dar a alunecat și mingea a intrat în poartă.
Atacantul de 28 de ani se află la al patrulea gol marcat în primele 6 etape din acest sezon.
Etichete: meciuri farul , jucatori farul , live video farul dinamo , jefte bentacor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...