Gigi Mulțescu: "Am fost tratat în bătaie de joc la Petrolul. Florian Walter n-a fost bărbat!"
31.05.2012, 22:20Adus în situație limită la Petrolul pentru a salva echipa de la retrogradare, Gigi Mulțescu a reușit un parcus foarte bun pe banca prahovenilor, alături de care a terminat pe poziția a 14-a. Deși obiectivul a fost îndeplinit, iar oficialii clubului îi promiseseră că își va putea continua munca și în sezonul viitor, tehnicianul a fost pus pe liber de când s-a aflat că Florian Walter va investi la Ploiești. Gigi Mulțescu a povestit azi, la Fanatik Show, cum conducătorii Petrolului l-au tras pe sfoară în ultimele săptămâni. "Oficialii clubului mi-au zis să-mi îndeplinesc obiectivul pentru care am fost adus, pentru ca apoi să vorbim la finalul sezonului și cu noul acţionar, domnul Florian Walter. Cu acesta am discutat în primăvară o singură dată la telefon, mi-a zis să salvez echipa, că va veni să investească la Petrolul din vară. Nu eram doi străini, ne cunoșteam de la Dinamo. M-au chemat mai întâi miercuri, apoi mi s-a spus să vin vineri, după care nu am mai primit nici un telefon. Nu avea domnul Walter nici o obligaţie faţă de mine, dar putea să îmi dea un semn, să vorbim ca nişte bărbaţi. De fapt, nu merită să-i spun domn după modul cum s-a comportat. Nu vreau să fiu înțeles greșit, Mircea Rednic e un antrenor bun, nu pot să vorbesc despre alegerea făcută de cei de la Petrolul. Totuși, simt că am ratat o şansă bună de a face performanţă, mai ales că acum va veni şi grupul de la Cluj, plus că era mai mult timp în pregătiri pentru aşezarea lucrurilor. Aştept o reparaţie morală din partea celor de la Petrolul, pentru tot ce am făcut aici. Am avut mereu încredere în oameni, dar poate ar trebui să fiu mai temperat. Acesta este cel mai mare defect al meu. Am pierdut două oferte concrete, pe care le aveam pe masă și nu trebuia decât să semnez, dar m-am gândit la suporterii Petrolului, care s-au comportat admirabil și m-au sensibilizat foarte tare. Acum o să-mi caut alte echipe, prin alte țări", a spus tehnicianul la Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Etichete: liga 1 , fotbal , mircea rednic , petrolul ploiesti , florian walter , gigi multescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...