Exclusiv Gigi Becali s-a lămurit în privința lui! Atacantul transferat de FCSB în vară, șanse minime să continue la echipă
articol scris de Francisc Oprea07.11.2020, 11:37
FCSB a transferat cinci jucători în ultima perioadă de mercato, dar niciunul dintre ei nu a reușit să dea randamentul scontat.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Alexandru Buziuc, unul dintre cei doi atacanți aduși, alături de Sergiu Buș, nu a reușit să se impună la echipă, fiind de cele mai multe ori rezervă și, după nouă meciuri jucate în tricoul roș-albastru, Gigi Becali s-a ”lămurit”, din informațiile Digi Sport, în privința sa și, cel târziu la finalul sezonului, când îi expiră contractul, va pleca de la FCSB.
Alexandru Buziuc, șanse minime să mai continue la FCSB
În meciurile jucate, Alexandru Buziuc nu a arătat niciodată că poate să reprezinte o soluție pentru ofensiva celor de la FCSB.
Pe lângă faptul că nu a marcat decât un gol, cu modesta FC Shirak în turul întâi preliminar al Europa League, atacantul adus de la Clinceni nu a creat spații pentru coechipieri și nici nu a demonstrat că poate oferi un plus în combinațiile dintre fotbaliștii de atac.
De altfel, din cauza prestațiilor din Liga 1, Alexandru Buziuc a jucat constant în ultimul timp pentru echipa a doua a FCSB-ului, în al treilea eșalon fotbalistic.
Venit la insistențele lui Gigi Becali
Alexandru Buziuc a venit la FCSB după ce a reușit cinci goluri la Clinceni sezonul trecut, în 40 de meciuri, la dorința expresă a lui Gigi Becali. Patronul clubului recunoștea chiar, înaintea oficializării mutării, că ”a râs lumea” când și-a expirat dorința de a-l aduce pe Buziuc.
”E și el pe listă (n.r Debeljuh). Și încă un atacant, ăsta e român. Îmi place mie, voi o să râdeți, dar mie îmi place de el. E de la Clinceni, numărul 9. Da, Buziuc, îmi place mie de el.
Eu am încredere în Buziuc. Eu, personal. Am mai mare încredere în el decât în Debeljuh. Pe Debeljuh (n.r. ajuns la CFR Cluj) dacă trebuie să dau bani, dau puțini. Pe ăștia doi îi vreau și un fundaș central. Fundașul e tot român, dar nu vă spun cine e”, declara Gigi Becali la sfârșitul lunii iulie.
Transferurile făcute de FCSB în ultima perioadă de mercato:
- Marius Briceag
- Sergiu Buș
- Alexandru Buziuc
- Cătălin Straton
- Gabi Enache
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , alexandru buziuc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...