Gigi Becali nu-l mai lasă să plece de la FCSB: "Să stea la mine la biserică"
articol scris de Digi Sport15.02.2024, 16:04
Numit în luna martie a anului 2023 la FCSB, Elias Charalambous (43 de ani) l-a impresionat pe Gigi Becali (65 de ani).
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Charalambous a fost aproape de câștigarea titlului de campion în sezonul trecut, însă FCSB a pierdut contra Farului, iar trofeul a rămas la Ovidiu. În acest an, antrenorul cipriot speră însă să reușească ceea ce și-a propus și să-i îndeplinească dorința lui Gigi Becali, pentru prima dată din anul 2015.
Gigi Becali vrea "să-l securizeze" pe Elias Charalambous
Gigi Becali a spus cum a reușit Elias Charalambous să-l impresioneze. Cei doi au avut o discuție cu privire la viitoarea destinație a antrenorului de la FCSB, iar răspunsul acestuia l-a convins definitiv pe afaceristul din Pipera.
Pe lângă salariul "beton" pe care i-l pregătește lui Charalambous, Becali plănuiește să-l păstreze pe cipriot alături de el la biserică, mai ales că tehnicianul este destul de credincios.
"Charamabous dacă califică echipa (n.r. în grupele Champions League) nu pleacă. I-am zis eu în glumă, ‘Băi, o să te vând și pe tine și o să iei 3 milioane de euro salariu’. Și știi ce a zis? ‘Dacă am ofertă, dacă zici tu să merg, o să merg’.
Și pentru cuvintele astea, dacă mă ajută Dumnezeu, îi voi face salariul atât de mare ca să nu mai plece în nicio țară din Arabia, să stea la mine la biserică, la bază la FCSB. Îi voi face salariu mare, îi voi da prime mari din calificări și să nu mai plece nicaieri", a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Elias Charalambous, lăudat pentru ceea ce face la FCSB
Marele merit pentru performanțele celor de la FCSB i se datorează lui Elias Charalambous și staff-ului său, crede Ovidiu Burcă. Fostul antrenor de la Dinamo este de părere că Charalambous, alături de Mihai Pintilii, fac o treabă excelentă, chiar dacă se confruntă cu implicarea lui Gigi Becali la echipă.
”La FCSB n-am văzut de mulți ani așa de bine organizată și echilibrată echipa. Aveau probleme foarte mari în apărare, dar anul ăsta au rezolvat. Ngezana și Dawa fac un sezon extraordinar. Sunt niște jucători cu anumite caracteristici care să completeze jocul ofensiv. Când ai astfel de jucători cu viteză, poți juca cu liniile sus.
Văd un staff tehnic care gestionează foarte bine o situație complicată. Are un merit foarte mare. Rolul lor e mult mai complicat decât al celor care lucrează într-un mediu în care patronul nu se bagă. De asta sunt de apreciat pentru ceea ce fac acolo anul ăsta!”, a declarat Ovidiu Burcă pentru Digi Sport.
Etichete: gigi becali , superliga , elias charalambous , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...