Gigi Becali îi dă dreptate lui Marius Șumudică: ”Cum să-i dai 15.000 de euro, dar el nu face nimic?”
articol scris de Digi Sport26.07.2022, 20:06
Gigi Becali (64 de ani), patronul FCSB-ului, a vorbit despre lotul echipei sale, după ce a anunțat venirea lui Nicolae Dică (42 de ani) pe banca tehnică.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce Marius Șumudică (51 de ani), antrenorul lui Al Raed, a avut un discurs dur la adresa jucătorilor de la FCSB, Gigi Becali îi dă dreptate tehnicianului pe care a vrut să-l aducă la echipa sa în vara anului trecut și spune că unii jucători nu sunt de echipa sa în acest moment.
Gigi Becali, despre jucătorii de la FCSB: ”Nu o să mai vezi că semnez eu contracte pe 4-5 ani”
Gigi Becali anunță că, într-adevăr, unii jucători de la FCSB nu își merită banii pe care îi câștigă în acest moment la echipa sa.
”Sunt unii jucători care iau 14-15.000 de euro, dar nu merită nici 1.500. Nu vreau să dau nume. Cum să-i dai 15.000, dar el nu face nimic.
Când îl bagi, zici că e bezmetic. Acum nu o să mai vezi că semnez eu contracte pe 4-5 ani”, a transmis Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă.
În acest moment, cel mai bine plătit jucător de la FCSB este Florin Tănase, cu un salariu lunar de 30.000 de euro.
Marius Șumudică i-a ”desființat” pe jucătorii FCSB-ului. Ce a spus despre Gigi Becali și comparația cu ”o covrigărie”
La plecarea din țară, Marius Șumudică i-a ”înțepat” pe cei care au adus jucători la FCSB în ultima perioadă, făcând referire, cel mai probabil, la directorul general Mihai Stoica.
”Nu știu dacă le face bine sau nu, dar sunt banii lui. Și eu dacă am o covrigărie și zic că trebuie să arate covrigul într-un fel, iar altul mi-l face într-un alt fel, iar eu vând covrigul mai bine în forma pe care am făcut-o eu, atunci îi zic: 'Băi, stai pe dreapta!'.
Au fost oameni care au decis transferuri la FCSB. Să mă ierte Dumnezeu, ce jucători au venit… mie mi-ar fi jenă să îmbrace tricoul Stelei (n.r. FCSB-ului).
Și acum sunt unii jucători care trebuie să-i pupe picioarele lui Gigi Becali că joacă la FCSB. Sunt jucători pe care i-am antrenat, la mine nici nu se antrenau, stăteau prin tribună și dădeau mâna cu bodyguarzii. Să zică mersi, să-i pupă picioarele lui Gigi Becali că îi ține prin lot.
Pe vremuri, ca să joci la echipele astea, trebuia să fii șmecher, să ai sânge în instalație. Acum, când auzi cine joacă… Șut, But, nici n-am auzit, să dea Dumnezeu să ajungă Șut un fotbalist de valoare, dar nu văd nimic”, a spus Marius Șumudică, înaintea plecării spre Turcia.
Etichete: marius sumudica , gigi becali , florin tanase , jucatori fcsb , salarii fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...