Gigi Becali: "Am greşit când l-am adus pe Mihai Teja!". Cum l-a anunţat că îl dă afară
14.05.2019, 14:23Gigi Becali a dezvăluit de ce Mihai Teja nu mai are nicio şansă să continue pe banca lui FCSB. Patronul grupării roş-albastre a evaluat bilanţul mandatului actualului antrenor şi cifrele l-au îndreptăţit să renunţe la Teja. Becali crede că atunci când Teja a fost instalat în locul lui Nicolae Dică, situaţia nu era disperată, iar FCSB avea în continuare şanse la titlu în lupta cu CFR Cluj. Becali a dezvăluit şi ce discuţie a purtat cu Teja când a observat că rezulatele sunt sub aşteptări.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"I-am spus <<Mihai, la Steaua nu se poate fără titlu>> Mi-a spus că a luat echipa cum a luat-o. I-am zis: <<Tu când ai luat echipa, aveai handicap, dar aveai de jucat cu Chiajna, cu Călăraşi, cu ultimele clasate. În play-off am început cu două puncte faţă de CFR, acum sunt 5>>", a explicat Gigi Becali, la Fotbal Club.
Teja a pierdut titlul cu ultimele clasate
Mihai Teja a picat examenul confruntărilor cu echipele mici. Gigi Becali ştie unde CFR Cluj a câştigat al doilea titlu consecutiv.
"Acum să vă spun un lucru, i-am cerut lui Meme statistica: din 18 puncte cu ultimele trei clasate, noi am câştigat 8. Cum să iei titlul aşa? Dacă nu am luat titlul, normal că am greşit că l-am adus pe Teja. Dar mie în viaţă nu îmi place să vorbesc despre "dacă". Eu vorbesc doar pe fapte", a declarat patronul echipei clasate pe locul 2 al 4-lea sezon la rând.
Antrenorul de 40 de ani are în contract o clauză prin care, dacă ratează campionatul și este demis, va primi doar salariile la zi.
Mihai Teja a ajuns la FCSB în iarnă, după ce s-a despărţit de Gaz Metan Mediaş pentru a încerca să câştige titlul cu roş-albaştrii.
Etichete: gigi becali , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...