Gigi Becali a numit jucătorul cu care FCSB ar fi devenit campioană după etapa a șasea
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 17:31
FCSB a remizat, în deplasare, scor 2-2, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din cadrul etapei a 6-a din play-off-ul SuperLigii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dacă ”roș-albaștrii” s-ar fi impus în acest duel, cumulat cu celelalte rezultate înregistrate în aceeași rundă (Universitatea Craiova a pierdut, pe teren propriu, scor 0-1, cu CFR Cluj), gruparea patronată de Gigi Becali (65 de ani) devenea matematic campioană încă etapa a 6-a a play-off-ului.
La scurt timp după încheierea partidei cu Sepsi, Gigi Becali a numit jucătorul care i-a lipsit foarte mult echipei sale și care, dacă ar fi fost apt din punct de vedere fizic, ar fi adus trofeul de campioană în curtea ”roș-albaștrilor” încă de la duelul din Covasna.
Gigi Becali: ”Dacă îl aveam pe Vlad Chiricheș cu Sepsi, eram campioni acum”
Gigi Becali a susținut că dacă FCSB se putea baza pe Vlad Chiricheș (34 de ani) la partida cu Sepsi, formația sa obținea cele 3 puncte și, implicit, câștiga titlul de campioană în SuperLiga încă din etapa a 6-a a play-off-ului.
”Dacă îl aveam noi pe Chiricheș în meciul cu Sepsi OSK, nu mai era așa… Eram campioni acum. El are o clauză care spune că se prelungește contractul cu un an dacă luăm campionatul”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Vlad Chiricheș nu a putut evolua pentru FCSB în duelul cu Sepsi, din cauza accidentării la umăr pe care a suferit-o în prima repriză a derby-ului cu Rapid, încheiat cu scorul de 2-2, în etapa a 5-a a play-off-ului.
- 22 de meciuri a jucat Chiricheș pentru FCSB în acest sezon
- 650.000 de euro este cota de piață a lui Chiricheș, potrivit Transfermarkt
În urma remizei înregistrate cu Sepsi, sărbătoarea de titlu a celor de la FCSB a fost amânată pentru runda următoare, când ”roș-albaștrii” pot deveni campioni dacă nu vor pierde, pe teren propriu, cu Farul Constanța.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 27 aprilie (sâmbătă), de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat Sepsi Sfântu Gheorghe - FCSB, scor 2-2
Etichete: campioana , vlad chiriches , gigi becali , sepsi sfantu gheorghe , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...