Video Gică Hagi a răbufnit la adresa Guvernului și a primăriilor. “Domnilor, mai construim ceva? Susțineți fotbalul”
articol scris de Digi Sport13.02.2022, 13:16
Gheorghe Hagi (57 de ani), acționar și antrenor la Farul Constanța, a lansat un apel către Guvern și către autoritățile locale, pentru a susține fotbalul în privința infrastructurii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gică Hagi cere susținerea Guvernului, primăriilor și multinaționalelor pentru fotbal
Într-un discurs maraton după meciul Farul - FC Voluntari 3-0, Gică Hagi a vorbit despre marile probleme ale fotbaliștilor români, dar și despre situația actuală a sportului în România.
Totodată, “Regele” vrea ca multinaționalele să fie încurajate să susțină financiar cluburile de fotbal.
Hagi acuză faptul că sportul a fost scos de pe lista de priorități a Guvernului și a primăriilor.
"Domnilor de la Guvern, susțineți fotbalul, sportul, cum susțin cei de afară. Trebuie bugete! Ăsta e secretul, dacă vrei să ajungi mare. Facilități pentru sport, angrenați multinaționalele în sport. Multinaționalele produc bani cu nemiluita în România, miliarde. Iar primăriile, consiliile să facă infrastructură, străzi, parcuri, spitale, terenuri de fotbal. Să vedeți cum înflorește România, n-o să mai fie totul gri.
De aia a ajuns Dinamo unde a ajuns, aici e problema mare. Într-un campionat mare, există bază și există cluburi care își doresc să facă performanță. România își dorește să iasă în Europa? Vă mai doriți, dragilor, sau o lăsați moale? Unde sunt echipele alea mari, cu bugete de 20-30 de milioane? Cum să-i plătim pe jucători, de unde să-i găsim? Îți fug în trei secunde, de abia așteptăm să-i vindem.
Mai construim ceva? Nu mai există mai nimic! Nu pot să stau cu mâinile în sân. Nu mai poată să vină politicul și să spună “Nu ne interesează sportul”. Unde ne ducem? Există talent, dar săracii de ei în ce mediu trăiesc? Trebuie să ne trezim și să investim în sport. Dacă nu ai bani, rămâi cu ideile.
Guvernul trebuie să creeze facilități simple pentru sport. Să investească multinaționalele din cifra de afaceri, deductibilă, cu publicitate. Nu sponsorizare, publicitate, pentru că multinaționalele au nevoie de publicitate. Ei nici nu mai știu câți bani produc. Nu spun să îi obligi, dar dacă ai legea asta să vezi cum vin, că vor să aibă firma pe piept. E concurență, cum au făcut spaniolii", a spus Gică Hagi, la conferința de presă.
Etichete: liga 1 , hagi , gica hagi , farul , buget , guvern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...