Gest neașteptat al lui Duckadam! Cum a sărbătorit la 27 de ani de la Sevilla
07.05.2013, 18:24Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, şi-a ras mustaţa după 34 de ani, marţi, la Cheile Grădiştei, unde foştii componenţi ai grupării "roş-albastre" sărbătoresc 27 de ani de la câştigarea CCE, ca urmare a titlului obţinut de către jucătorii lui Reghecampf.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Helmuth Duckadam a promis că va renunţa la mustaţă în cazul în care Steaua va câştiga titlul de campioană. El a fost ras de către soţia sa, Alexandra, la pauza unui meci de minifotbal între foşti componenţi ai Stelei şi o selecţionată a artiştilor, câştigat cu scorul de 5-2 de cei din urmă. După ce i-a ras mustaţa lui Duckadam, Alexandra a primit cartonaşul roşu pentru acest gest.
Din fosta echipă a Stelei au participat Lucian Bălan, Emeric Ienei, Duckadam, Adrian Bumbescu, Mihail Majearu, Tudorel Stoica, Daniel Gherasim, Anghel Iordănescu, Ilie Bărbulescu şi Constantin Pistol. În echipa Stelei au evoluat şi doi dintre băieţii fostului selecţioner Anghel Iordănescu.
În timpul meciului, un grup de suporteri a aprins torţe pe un deal din apropierea bazei unde s-a disputat partida. Aceştia au scandat "E 7 mai, e sărbătoare, Steaua e cea mai mare", "Sevilla, Sevilla", dar şi "vă vom iubi mereu".
Anterior acestui meci, a fost organizat un patrulater la care au participat o echipă a fanilor Stelei, "Old Boys", o selecţionată locală, naţionala jurnaliştilor, dar şi naţionala artiştilor. Turneul a fost câştigat de selecţionata artiştilor.
Meciurile au fost arbitrate de fostul arbitru Florin Chivulete, dar şi de Helmuth Duckadam.
Etichete: steaua , helmuth duckadam , duckadam , duckadam steaua , steaua 1986 , cce , steaua barcelona cce 1986 , duckadam mustata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...