Galeria lui CFR Cluj, mesaj pentru Ioan Varga! Banner-ul afișat de suporterii campioanei la meciul cu Rapid
articol scris de Digi Sport16.07.2022, 22:58
Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, traversează o perioadă dificilă. Finanțatorul campioanei României are probleme de sănătate, însă clubul ardelean a dat asigurări că starea sa este stabilă.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu câteva ore înainte de meciul CFR Cluj - Rapid, din prima etapă a Superligii, s-a vehiculat faptul că Ioan Varga a suferit un atac cerebral și este în comă indusă. Clubul din Gruia a emis imediat un comunicat oficial prin care a dezmințit această informație.
Mesajul galeriei lui CFR Cluj pentru Ioan Varga
În timpul jocului CFR - Rapid, galeria ardelenilor și-a arătat susținerea față de patronul clubului și a afișat un banner imens pe care scria: ”Neluțu, fă-te bine și fii tare! Frânarii-s cu tine în continuare”.
Se pare că problemele medicale ale lui Ioan Varga au fost cauzate de supărarea pricinuită de eliminarea lui CFR Cluj din primul tur preliminar al UEFA Champions League, în fața armenilor de la Pyunik Erevan.
”Ca urmare a ultimelor informații răspândite în mass-media cu privire la starea de sănătate a domnului Varga, dorim să vă informăm următoarele:
Suntem extrem de dezamăgiți de felul în care se răspândesc informațiile false. Domnul Varga este într-o stare stabilă, comunicăm și ne-a transmis că este alături de noi și ne ține pumnii la meciul din această seară. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât mai repede, în formă maximă, alături de noi”, au anunțat cei de la CFR Cluj.
Dan Petrescu: "Au fost momente grele pentru patronul echipei"
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a anunțat vineri că starea de sănătate a lui Ioan Varga este mai bună.
Petrescu a precizat că rezultatele slabe înregistrate de CFR Cluj în startul sezonului 2022-2023 au provocat aceste probleme medicale.
"Din păcate, au fost momente grele și pentru patronul echipei. Știu că e mai bine (n.r. – Ioan Varga, patronul clubului) și în curând va fi lângă noi, sănătos. Cu toții trebuie să ne rugăm să fie cât mai repede, pentru că, fără patron, nu știu unde era acest club acum.
Cinci ani la rând a tot investit, echipa a câștigat. Cred că din cauza fotbalului e acolo unde este, pentru că își dorește foarte mult să câștige. Suntem alături de el. Din ce am înțeles, e mult mai bine", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: cfr cluj rapid , galerie cfr cluj , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...