Gâlcă, peste Reghe la primul său sezon la Steaua. Chiar și în Europa, actualul antrenor stă mai bine
23.09.2014, 13:10Nu toată lumea l-a considerat pe Costel Gâlcă, la numire, cel mai potrivit pentru a-i succeda lui Laurențiu Reghecampf, care cucerise două titluri de campioană pentru Steaua în doi ani la rând. Fostul selecționer U17 al României a reușit, însă, în primele opt etape, un parcurs mai bun decât a avut Reghe la debutul la Steaua, având adversari aproape identici.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După opt meciuri, în sezonul 2012/2013, Laurențiu Reghecampf strânsese 19 puncte, după 6 victorii, un egal și o înfrângere. Gâlcă are, după același număr de meciuri, 21 de puncte, din 7 victorii și o înfrângere. Iar adversarii celor doi au fost similari.
În primele opt etape din primul său sezon la Steaua, Reghe s-a ”duelat” cu Concordia Chiajna (locul 10 în sezonul precedent), Astra (12), Universitatea Cluj (7), Gaz Metan Mediaș (13), Ceahlăul (11), FC Vaslui (2) și Oțelul (6).
Gâlcă a jucat cu Rapid (nou-promovată), CS U Craiova (nou-promovată), CFR Cluj (6), Pandurii (7), Ceahlăul (9), Viitorul (12), Gaz Metan Mediaș (13) și Petrolul Ploiești (3).
În schimb, la goluri marcate, cei doi au fost la egalitate perfectă: 20 de reușite. De altfel, Steaua a reușit mereu, în ultimele trei sezoane, să marcheze la fel în primele opt etape: câte 20 de goluri în fiecare din sezoanele 2012/2013, 2013/2014 și 2014/2015
Reghe, remiză la debut în grupele UEL, Gâlcă a zdrobit-o pe Aalborg
Și în primul sezon al lui Reghecampf, ca și acum, Steaua a evoluat în grupele UEFA Europa League. În primul meci, atunci, Steaua a remizat, 2-2, pe terenul lui Stuttgart. Acum, Gâlcă a zdrobit-o pe Aalborg cu 6-0 în primul meci. Spre deosebire de Reghe, Gâlcă a jucat în preliminariile UCL imediat după sosire, nu în UEFA Europa League.
Chiar și așa, primele două tururi preliminare disputate de Reghe cu Steaua s-au tradus în trei victorii și o înfrângere, în timp ce în primele două tururi preliminare ale lui Gâlcă, Steaua a înregistrat trei victorii și o remiză.
Reghe după opt etape în primul sezon (2012/2013):
19 puncte - 6 victorii, un egal, o înfrângere - 20 de goluri
Reghe după opt etape în al doilea sezon (2013/2014):
22 de puncte - 7 victorii, un egal - 20 de goluri
Gâlcă după opt etape în primul sezon (2014/2015):
21 de puncte - 7 victorii, o înfrângere - 20 de goluri
Reghecampf în preliminariile UEL 2012/2013
turul trei preliminar:
Steaua-Spartak Trnava 0-1
Spartak Trnava - Steaua 0-3
play-off:
Ekranas-Steaua 0-2
Steaua-Ekranas 3-0
Gâlcă în preliminariile UCL 2014/2015
turul doi preliminar:
Stromsgodset-Steaua 0-1
Steaua-Stromsgodset 2-0
turul trei preliminar:
Aktobe-Steaua 2-2
Steaua-Aktobe 2-1
play-off:
Steaua-Ludogorets 1-0
Ludogorets-Steaua 1-0 (6-5 d.l.d.)
Etichete: campionat , europa , reghecampf , uel , ucl , comparatie , galca , opt etape , sezonul de debut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...