Exclusiv A premeditat FRF suspendarea meciului Sepsi - U Craiova 1948? ”Cred că a fost o chestie voită!” Care ar fi fost motivul
articol scris de Digi Sport02.02.2023, 23:54
Fostul internațional Ionuț Lupescu (54 de ani) vine cu un scenariu inedit, în legătură cu decizia arbitrului Andrei Chivulete de a pune capăt partidei dintre Sepsi și U Craiova 1948, din cauza scandărilor rasiste și xenofobe.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul mijlocaș se gândește că decizia ar fi putut fi luată și cu girul celor de la FRF, care ar fi dorit astfel să mute atenția dinspre scandalurile legate de licențele de antrenor, în care era implicată, spre aceste incidente.
Ionuț Lupescu: ”Nu știu dacă arbitrul Chivulete. Probabil observatorii”
În minutul 26, arbitrul Andrei Chivulete a decis să întrerupă meciul din cauza scandărilor xenofobe. Centralul a trimis jucătorii la cabine pentru 10 minute, urmând ca partida să fie reluată doar dacă spectatorii vor înceta cu acele scandări.
După pauza de 10 minute minute, jocul a fost reluat, însă fanii au continuat cu scandările reprobabile. La doar câteva zeci de secunde de la reluare, Andrei Chivulete a decis suspendarea definitivă a jocului.
”Nu am văzut meciul. Am citit și eu despre problemele care au fost la Sfântu Gheorghe. Eu, personal, cred că a fost exces de zel. Este acoperit de regulament, dar Collina, când eram la IFB, încerca să schimbe cât mai mult regulamentul, pentru ca arbitrul să fie acoperit
Așa că, lumea, probabil că se întreabă de ce este regulamentul acesta. Cred că am văzut multe meciuri, cu echipe mai tari, cu suporteri mai duri, cu meciuri care au continuat. Stau și mă gândesc doar la Istvan Kovacs, de câte ori a fost înjurat. Dacă oprea el meciurile, nu mai ajungea la Mondiale.
Eu cred că a fost și o chestie voită. Federația a fost, în ultimele săptămâni, cu acele scandaluri cu licențele în prim-plan, și probabil a vrut cumva să schimbe imaginea.
(n.r. - Un ordin primit de Chivulete de la FRF?) Nu știu dacă arbitrul Chivulete, dar probabil cei care sunt observatori”, a declarat Ionuț Lupescu, la Fotbal Club.
Etichete: incidente , rasism , ionut lupescu , chivulete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...