Fotbalistul FCSB-ului care nu mai vorbește cu colegii săi: ”Sunt foarte fericit”
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 20:38
La fel ca în sezonul precedent, FCSB l-a împrumutat pe Ianis Stoica (20 de ani) la U Cluj. Atacantul a ”uitat” de colegii săi de la gruparea bucureșteană și a anunțat că este concentrat 100% la ce are de făcut la ”Șepcile Roșii”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ianis Stoica nu mai vorbește cu jucătorii de la FCSB
Stoica a declarat că nu mai ține legătura cu fotbaliștii de la FCSB, iar o despărțire definitivă a vârfului de liderul SuperLigii nu este deloc exclusă. Jucătorul în vârstă de 20 de ani, care a fost curtat în trecut de Arsenal, își dorește să rămână la trupa ardeleană și după expirarea împrumutului, apoi să plece în străinătate.
- 30 iunie 2026 este data la care va expira contractul lui Ianis Stoica la FCSB.
"Acum, mă gândesc să intru cu "U" Cluj în play-off. Apoi, poate rămân definitiv aici, nu știu ce va fi. Să intrăm în play-off, apoi vedem. Vreau și Cupa României cu Universitatea.
(n.r. dacă mai ține legătura cu cineva de la FCSB) Nu prea. Sunt aici, sunt focusat pe ce am de făcut la Universitatea. Când ești la un club, te gândești acolo, ești cu mintea și cu sufletul. Te pregătești, te antrenezi, vrei să câștigi, te rupi, oarecum, de ceea ce ai făcut înainte.
(n.r. dacă e deranjat că FCSB caută un alt atacant) Nu, nu. Poate caută alt profil, pur și simplu. Eu sunt foarte fericit aici la Universitatea Cluj. Îmi văd viitorul aici, în momentul ăsta. Sper să am rezultate cât mai bune aici", a spus Ianis Stoica, potrivit Flashscore.
- 750 de mii de euro este cota de piață a lui Ianis Stoica, potrivit Transfermarkt.
- 5 goluri și 4 assist-uri în 17 meciuri a adunat Stoica în acest sezon la U Cluj.
Etichete: ianis stoica , ianis stoica fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...