Florin Cernat este tot mai aproape de Steaua! Discuţie decisivă cu Mirel Rădoi
03.06.2015, 13:14Steaua a câștigat toate trofeele pe plan intern, însă toate gândurile roș-albaștrilor se îndreaptă spre UEFA Champions League, unde au de trecut trei tururi preliminare pentru a ajunge în faza grupelor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După plecarea lui Lucian Sânmărtean, Steaua a pus ochii pe Florin Cernat, iar transferul acestuia la campioana României are șanse mari să se realizeze în perioada următoare, deși mijlocașul este dorit și de Dinamo.
"Am avut o discuție cu Mirel (n.n. viitorul antrenor al Stelei, Mirel Rădoi), dar până să vorbim de contract mai este. Am avut doar o discuție ca între prieteni. Am jucat împreună la lot și ne cunoaștem foarte bine. Am discutat mai mult de viața personală, nu neapărat de un viitor transfer", a spus Cernat marți, într-o intervenție telefonică la emisiunea Fotbal Club, de pe Digi Sport 1.
Negocierile nu au avansat pentru că Florin Cernat a avut o problemă personală. Jucătorul și-a internat copilul în spital, după ce acesta a suferit o toxiinfecție alimentară. Acum, problemele s-au rezolvat, iar Cernat a venit la Bucureşti pentru o discuţie decisivă cu Mirel Rădoi, în vederea unui transfer la Steaua.
În vârstă de 35 de ani, Cernat este jucător liber după despărțirea de Oțelul, iar Steaua ar urma să nu plătească niciun ban pentru un eventual transfer. În cursul zilei de miercuri, mijlocașul se va întâlni cu Mirel Rădoi și sunt șanse mari ca părțile să ajungă la un numitor comun, iar jucătorul să îmbrace tricoul Stelei din sezonul viitor.
6 goluri a marcat Cernat pentru Oțelul
26 de meciuri a bifat Cernat în tricoul gălățenilor, în sezonul trecut din Liga 1
Etichete: steaua sanmartean , cernat steaua , cernat transfer , cernat radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...