Florian Walter adus cu mandat la Cluj și audiat 11 ore de procurorii DIICOT. "Sunt nevinovat, nu am emoții. Se vrea distrugerea Universității"
27.11.2012, 18:18Florian Walter, patronul formației Petrolul Ploiești și fostul acționar majoritar la Universitatea Cluj, a fost ridicat luni spre marți noaptea de acasă și adus la Cluj cu mandat de către procurorii DIICOT. Potrivit Ziua de Cluj, Walter a ajuns în orașul din Ardeal la marți la 6 dimineața, însoțit de ofițeri ai Poliției Judiciare și procurori DIICOT.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Audierile au durat aproape 11 ore, surse judiciare dezvăluind că lui Walter i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile din dosarul transferurilor de jucători de la U Cluj la Petrolul, în care e acuzat că a prejudiciat și clubul Universitatea, dar și statul român, cu TVA în valoare de 2,5 milioane de euro.
Walter a fost eliberat după ce a invocat mai multe vicii de procedură, inclusiv faptul că nu și-a ales un avocat, urmând să fie mai audiat și în altă zi.
"M-au adus la Cluj pentru a-mi prezenta învinuirile care mi se aduc. Ei (procurorii DIICOT-n.r.) consideră că am prejudiciat clubul cu 11 milioane de euro, dar tot rămâne o enigmă cum au ajuns ei la această sumă. Eu aș fi foarte bucuros să știu cum iau eu pe un jucător, să zicem Marinescu, 800.000 de euro, la cum e evaluat el. Nu am emoții, știu că sunt nevinovat, am judecat după regulamentele sportive. Jucătorii aceia nu sunt bunuri ca în orice societate. Tu ai doar drepturile federative, iar ei pot pleca liberi dacă nu le plătești contractul. Tot ce îi ține pe ei de un anumit club e contractul. Dacă ei nu se prezintă la antrenamente, nu poți decât să îi amendezi, nu să-i duci cu forța. Dacă e să ne luăm după site-ul acela (transfermarktd.de) și Universitatea Cluj valorează 6 milioane de euro. Oare cine plătește această sumă pentru jucătorii care sunt acum la Universitatea? Oamenii s-au purtat frumos cu mine, nu mi-au spus când voi mai fi chemat. Eu cred în continuare că se dorește distrugerea acestui club", a declarat Walter pentru ZIUA de CLUJ.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.
Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română.
Etichete: liga i , fotbal , florian walter , walter audieri , universitatea cluju florian walter , petrolul florian walter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...