Flavius Stoican, prezentat oficial la FC Voluntari: "Sper să nu mai fie nevoie de un alt şoc la echipă"
15.08.2015, 14:49Flavius Stoican a fost prezentat oficial la FC Voluntari, după ce a semnat un contract pe doi ani cu nou-promovata. El i-a luat locul lui Bogdan Vintilă, demis în urma eşecului cu Dinamo, din ultima etapă.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
"Mă bucur să revin în fotbal. Am semnat un contract valabil doi ani cu FC Voluntari. Am găsit la Voluntari o bază sportivă cum puţine cluburi au şi un lot în care se îmbină experienţa şi tinereţea. Sper să avem rezultate bune şi să nu mai fie nevoie de un alt şoc la echipă. Situaţia nu e roz, dar îmi doresc să scot maximum din această echipă", a declarat Stoican.
Flavius Stoican este de părere că pentru noua sa echipă este un dezavantaj faptul că nu joacă meciurile de pe teren propriu la Voluntari: "Vă spun sincer că mi-ar fi plăcut ca echipa să joace meciurile de pe teren propriu la Voluntari. Cred că din acest punct de vedere suntem în dezavantaj, dar sper să se rezolve această situaţie cât mai repede".
În vârstă de 38 de ani, Stoican a antrenat-o ultima dată pe Dinamo. Bogdan Vintilă a fost demis de la conducerea tehnică a lui FC Voluntari, după înfrângerea pe care formaţia a suferit-o, joi, în meciul cu Dinamo, scor 0-3, în etapa a VI-a a Ligii 1.
Etichete: flavius stoican , fc voluntari , prezentare stoican voluntari , antrenor voluntari stoican
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...