FCSB are probleme cu echipele de la retrogradare. Cifrele care îl sperie pe Mihai Teja, înaintea meciului cu Voluntari
02.03.2019, 09:47FCSB încheie sezonul regulat la Voluntari şi încearcă să pună capăt unei tradiţii nefavorabile în duelurile cu echipele de la retrogradare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gazeta a descoperit că roş-albaştrii nu au reuşit să ia toate punctele cu niciuna dintre echipele clasate pe ultimele loturi înaintea acestei etape. Între timp, Dinamo a câştigat în faţa Concordiei Chiajna, scor 2-1, şi a urcat pe poziţia a noua.
Astfel, vicecampioana luat doar două puncte în faţa "câinilor", 4 cu Dunărea Călăraşi şi unul singur cu "lanterna" Chiajna. În meciul tur cu FC Voluntari, FCSB a câştigat, scor 2-1, iar în această seară, de la ora 19:00, are şansa de rupe "blestemul" din actuala stagiune.
Pe lângă istoria recentă care îi este nefavorabilă, un alt motiv de îngrijorare pentru Mihai Teja este faptul că, în 2019, echipa sa a suferit împotriva echipelor mici. A făcut doar 1-1 la Călăraşi, cu Dunărea, şi tot remiză, scor 0-0, s-a terminat şi partida de la Chiajna, contra Concordiei.
De altfel, Mihai Roman a recunoscut că el şi colegii săi nu sunt la fel de concentraţi la duelurile cu adversarii mai slab cotaţi.
"Se pare că avem o mică problemă de concentrare, pentru că altfel nu-mi dau seama. Dar, am avut discuții și cred că o să reglăm și acest lucru astfel încât să câștigăm cu Voluntari. Noi trebuie să fim concentrați, uniți, să fim o echipă", a declarat Roman, la conferinţa de presă de vineri.
FCSB nu a bătut-o niciodată tur-retur pe FC Voluntari
O altă statistică face ca meciul din această seară să se anunţe extrem de interesant. FCSB nu a reuşit niciodată până acum să câştige cu FC Voluntari şi în tur, şi în retur.
În primul sezon al ilfovenilor în Liga 1, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, iar în precedentele două ediţii de campionat, roş-albaştrii au luat câte 4 puncte, impunându-se de fiecare dată la limită.
FC Voluntari - FCSB e sâmbătă, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: mihai teja , meciuri liga 1 , meciuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...