FCSB a făcut testele fizice. Becali a anunțat cine a fost cel mai bun și jucătorul care a surprins pe toată lumea
11.05.2020, 14:11Jucătorii de la FCSB se pregătesc de ceva timp la baza din Berceni. Gigi Becali a dezvăluit faptul că fotbaliștii antrenați de Bogdan Vintilă au dat testele fizice.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform finanțatorului de la FCSB, cel mai bun dintre toți este căpitanul echipei, Florin Tănase. Becali a dezvăluit faptul că Ovidiu Perianu este jucătorul care a surprins pe toată lumea.
”Noi am făcut testele fizice, iar jucătorii noștri sunt mai buni decât înainte. Cel mai bun, cel care-i bate pe toți, este Tănase, nu stă la discuții cu nimeni. Al doilea, este Perianu, ăla mic, de 18 ani”, a declarat Becali la Pro X.
S-a antrenat FCSB pe ascuns?
Gigi Becali și-a dat de gol echipa. Finanțatorul FCSB a ”scăpat porumbelul”, lăsând de înțeles că jucătorii antrenați de Bogdan Vintilă s-au pregătit normal: ”Noi am făcut antrenamente pe ascuns”, a mai spus Becali.
Finanțatorul FCSB a încercat apoi să o dreagă ”Pe ascuns, adică să nu vadă presa, câte 3-3-3, am făcut, trei, trei, pe terenuri diferite. 3+3=6”, a spus Becali râzând.
În urmă cu câteva săptămâni, Bogdan Vintilă a fost nevoit să dea explicații la Poliție, după ce au apărut imaginii cu jucătorii FCSB la baza din Berceni. Acesta nu a fost sancționat, dar mai apoi Poliția a supravegheat pregătirea roș-albaștrilor.
Etichete: gigi becali , florin tanase , antrenament fcsb , ovidiu perianu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...