Exclusiv FC Argeș și-a schimbat obiectivul după înfrângerea cu U Craiova 1948. Anunțul făcut de Jean Vlădoiu
articol scris de Octavian Vasilescu02.02.2022, 19:30
FC Argeș și-a propus să ajungă în play-off în acest sezon, dar piteștenii au încasat o lovitură puternică în runda precedentă, după 0-1 cu U Craiova 1948.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Managerul general de la FC Argeș, Jean Vlădoiu (53 de ani), a spus că accederea în play-off nu va mai fi obiectivul principal al echipei pentru acest sezon. FC Argeș își propune acum să termine pe locurile 7-8, pentru a egala performanța din sezonul precedent:
FC Argeș și-a schimbat obiectivul după înfrângerea cu U Craiova 1948. Anunțul făcut de Jean Vlădoiu
"Am discutat cu domnul primar Gentea, obiectivul echipei va fi clasarea pe locurile 7-8. Poate ne-am grăbit când ne-am propus accederea în play-off, acum nu va mai fi nicio problemă dacă ratăm primele 6 locuri. Cred că presiunea a fost prea mare pentru unii jucători. Am discutat cu domnul Gentea, am vrut să luăm presiunea de pe echipă, astfel că obiectivul este acum clasarea pe locurile 7-8.
Este obiectivul pe care l-am atins și în sezonul precedent, după ce am pornit returul de pe ultimul loc. Vrem să ne concentrăm pe dezvoltarea academiei, trebuie să creștem cât mai mulți jucători tineri. Este un lucru normal pentru o echipă din Liga 1 care se respectă. Domnul primar ne-a oferit condiții foarte bune pentru copii, astfel că vrem să promovăm cât mai mulți tineri. Pe viitor vrem să ne bazăm pe jucători crescuți la club", a spus Jean Vlădoiu, pentru Digi Sport.
În stagiunea anterioară, FC Argeș a terminat pe locul 7 în sezonul regular, iar în play-out s-a clasat pe locul 5 din 10.
VIDEO Rezumatul meciului U Craiova 1948 - FC Argeș
Mihai Ianovschi a plecat de la FC Argeș!
Mihai Ianovschi a ajuns la FC Argeș în iarna lui 2022, în același timp cu Andrei Prepeliță. Cei doi au format un cuplu foarte sudat, cu performanțe bune pentru formația piteșteană.
Mihai Ianovschi era antrenorul principal din acte, deoarece Andrei Prepeliță nu deține, încă, licență PRO.
FC Argeș ocupă locul 8 în Liga 1, cu 31 de puncte, la patru lungimi de Farul Constanța, ocupanta locului 6. În runda următoare, FC Argeș va primi vizita ultimei clasate Academica Clinceni.
FC Argeș a găsit antrenor cu licență Pro după plecarea lui Ianovschi
Managerul general de la FC Argeș, Jean Vlădoiu, a spus că Andrei Prepeliță (36 de ani) va rămâne la echipă, iar noul antrenor cu licență Pro va fi Constantin Schumacher (45 de ani), în prezent antrenor principal la echipa secundă:
"Andrei Prepeliță va rămâne la echipă, nu s-a mai schimbat nimic. Cel mai probabil va colabora cu Constantin Schumacher, care este deja în club. Altă variantă nu avem acum. Andrei nu are un obiectiv pentru următoarele meciuri, el oricum are ca obiectiv să câștige fiecare meci în parte.
Părerea mea este că nu antrenorii sunt problema acum, pentru că antrenorii și-au făcut treaba foarte bine. Jucătorii trebuie să se trezească! Meciul de la Craiova a fost cel mai slab meci pe care l-am văzut de când am venit la FC Argeș. Nu a fost o problemă faptul că am pierdut, ci modul în care am pierdut. Nu am văzut atitudine, determinare, jucătorii trebuie să se trezească.
Nu știu dacă plecarea lui Mihai Ianovschi o să-i trezească pe jucătorii, ei sunt plătiți și trebuie să-și facă meseria. Antrenorii au făcut o treabă foarte bună până acum, dar și jucătorii trebuie să demonstreze pe teren. Cred că presiunea luptei pentru play-off este prea mare pentru unii jucători", a spus Jean Vlădoiu, pentru Digi Sport.
Etichete: jean vladoiu , meciuri fc arges , jucatori fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...