Farul Constanța i-a pus gând rău lui FCSB! Ciprian Marica: ”Trebuie să îi surprindem!”
articol scris de Digi Sport03.02.2024, 07:45
FCSB o va întâlni pe Farul Constanța în etapa cu numărul 24 din SuperLiga României, luni, de la ora 20:00.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, dar va putea fi urmărită și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Ciprian Marica a prefațat FCSB - Farul Constanța
Ciprian Marica (39 ani), acționar minoritar la Farul Constanța, speră ca ”Marinarii” să îi pună mari probleme liderului FCSB. Roș-albaștrii au un parcurs excelent în 2024, dar Marica mizează pe inspirația lui Gică Hagi.
Darius Olaru (25 de ani), căpitanul celor de la FCSB și golgheterul echipei, cu 14 goluri la activ, nu va juca în meciul contra Farului, fiind suspendat.
”Ne aducem aminte cu drag de acel meci, a fost un meci decisiv care a avut o întorsătură frumoasă. Luni seara va fi cu totul și cu totul altceva, dar sperăm să oprim seria de victorii și forma bună a FCSB-ului. E clar că ne bazăm pe jucători, dar cel mai mult ne bazăm experiența lui Gică Hagi și de lucrurile cu care poate să își surprindă advesarul.
Trebuie să îi surprindem pe cei de la FCSB, trebuie să venim cu ceva nou și avem încredere că putem obține un rezultat pozitiv. Am început foarte bine campionatul și ne dorim să fim acolo sus, să prindem play-off-ul. Am văzut cât de aproape sunt celelalte echipe, trebuie să fim foarte atenți și nu avem voie să facem pași greșiți.
Întâlnim un adversar foarte bun, nu va fi ușor și suntem conștienți de lucrul ăsta, este o echipă în formă. Sperăm să fie un meci frumos, așa cum au fost toate meciurile dintre cele două echipe. Gică Hagi propune meciuri frumoase, propune un joc pe posesie, pe atac și FCSB la fel”, a declarat Ciprian Marica pentru Fanatik.
Gigi Becali a recunoscut că a greșit la FCSB
Gigi Becali (65 de ani) a vorbit deschis despre deciziile sale de la FCSB, iar afaceristul din Pipera a recunoscut că a greșit în mai multe rânduri în momentul în care a adus anumiți jucători.
Asta s-a întâmplat în cazurile lui Andrea Compagno, Damjan Djokovic sau Dorin Rotariu, fotbaliști care au intrat în dizgrația lui Gigi Becali la puțină vreme după ce au semnat cu FCSB. Afaceristul din Pipera consideră însă că, în ciuda erorilor pe care le-a mai comis, va reuși să formeze o echipă de top și să obțină rezultatele dorite.
"E prima greșeală pe care am făcut-o cu Compagno? Cu Djokovic nu am greșit? Cu Rotariu nu am greșit? Ce să fac? Că nu sunt Dumnezeu. Fac ce pot și o să vedeți ce o să iasă", a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: farul constanta , ciprian marica , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...