Fără improvizaţii! Reghe s-a decis asupra formulei de start din "eternul derby", cu Dinamo
28.11.2016, 23:41Cu un singur punct obţinut în ultimele două etape din Liga 1, Steaua vede meciul cu Dinamo, de miercuri, ca pe un nou început. O victorie în "eternul derby" contează enorm pentru fiecare fotbalist, dincolo de miza intrinsecă: Reghecampf crede că echipa va câştiga astfel în plan moral foarte mult, lucru care va duce la finalul crizei prelungite din jocul vicecampioanei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În consecinţă, tehnicianul roş-albalştrilor a decis să protejeze o serie de titulari în confruntarea de duminică, împotriva Botoşaniului, scor 0-0, pentru a avea garanţia că formaţia va fi proaspătă în disputa cu Dinamo.
Din fericire pentru fanii care vor fi prezenţi la un meci cu marea rivală, în deplasare, după aproape doi ani de absenţă, staff-ul tehnic va avea la dispoziţie o formulă aproape de cea ideală, singurul absent de marcă în acest moment fiind Florin Tănase, accidentat la începutul lui octombrie.
Marele câştig al Stelei e recuperarea lui Ovidiu Popescu, fotbalist care a "arestat" prin evoluţiile sale banda dreaptă a defensivei. Revenirea sa după accidentare e cu atât mai importantă cu cât el este internaţional U21, astfel că Reghe nu va mai fi nevoit să improvizeze. În ultimul meci jucătorul eligibil pentru naţionala lui Dulca a fost Tudorie, însă prestaţia sa a fost lamentabilă. Ca atare, dacă Popescu nu ar fi fost apt de joc, singura variantă rezonabilă din lot ar fi rămas tânărul Man. Nu va fi cazul însă de improvizaţii, fotbalistul cumpărat în vară de la ACS Poli Timișoara pentru 200.000 de euro, antrenându-se normal de la finalul săptămânii trecute. Popescu ar fi putut chiar să fie pe teren cu Botoşaniul, însă staff-ul nu şi-a asumat niciun risc, în condiţiile în care urma marele derby.
Fără improvizaţii
În rest, Reghecampf va folosi echipa clasică, fără vreo improvizaţie majoră. Au mai fost două mici dubii avute de tehnician, unul legat de numele celui de-al doilea fundaş central, lângă Tamaş. Moke ar fi putut să evolueze în acea poziţie, însă se va merge mai mult ca sigur pe varianta Toşca, un fotbalist cu mai multă experienţă, care poate gestiona excelent presiunea, în ciuda faptului că nu se află în cel mai bun moment al carierei.
A doua discuţie se ridica în privinţa folosirii sau nu a lui Golubovic. Bosniacul a înscris un singur gol pentru Steaua în acest sezon, iar staff-ul tehnic a încercat în trecutul recent folosirea lui Adi Popa pe acel post (ca "9" fals, după modelul "Chipciu", acum două sezoane). Nu se va mai apela la această improvizaţie contra lui Dinamo, "Motoreta" urmând a ocupa locul obişnuit, în linia de trei din spatele vârfului. Golubovic a intrat destul de bine în Europa League, în a doua parte a disputei cu Osmanlispor, iar Reghecampf speră că acesta va fi un adevărat turn de control, care să le dea mari bătăi de cap lui Maric şi Nedelcearu.
Echipa probabilă de start a Stelei în confruntarea de miercuri, cu Dinamo
Niţă - Ovidiu Popescu, Tamaş, Toşca, Momcilovic - Pintilii, Muniru - Adi Popa, Boldrin, De Amorim - Golubovic
Etichete: steaua-dinamo , reghecampf , steaua reghecampf , reghecampf steaua , dinamo steaua noiembrie 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...