Fanii Stelei cer din nou pace între Armată şi Becali: "Vrem normalitate în sezonul viitor!"
12.05.2016, 14:34Continuă scandalul dintre Armată şi Gigi Becali, ultimul obţinând dreptul de a păstra numele clubului, după decizia luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Suporterii Stelei au fost prezenţi la Stadionul Ghencea şi au protestat împotriva duelului dintre cele două părţi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cei din gruparea "Old Fans" au desfăşurat mai multe bannere cu mesaje pentru Becali şi cei din Armată.
"Steaua este echipa noastră, nu batjocura voastră" şi "Acţiunile voastre contravin istoriei noastre", sunt două dintre mesajele afişate de suporteri.
"Vrem să se termine cearta dintre Gigi Becali şi Armată. Nouă, suporterilor, nu ne-a arătat nimeni nimic. Am văzut doar actele lui Gigi Becali. Vrem normalitate din sezonul viitor. Echipa Steaua are nevoie de suporteri. Ne dorim sigla veche înapoi. Echipa lui Becali este continuitoarea Stelei", susţin fanii "roş-albaştrilor".
În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FC Steaua a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
Etichete: steaua , gigi becali , armata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...