Familia regală din Emirate vrea să cumpere Dinamo! Scrisoare deschisă către Negoiță! Condițiile puse de arabi
13.01.2020, 11:49Ionuț Negoiță încearcă de ceva timp să vândă Dinamo, însă nu a reușit până în acest moment. Acum, finanțatorul ”câinilor” poate da lovitura! ”Familia regală din Emirate este interesată de Dinamo”, a anunțat Anamaria Prodan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Impresarul susține că un grup de investiții din Abu Dhabi, condus de membri familiei regale din Emirate, a cumpărat Charlton, în luna noiembrie și vrea să investească și la Dinamo. Anamaria Prodan susține că aceștia sunt asociați cu Claudiu Florică, iar negocierile cu Ionuț Negoiță se vor relua.
”Pe 29 noiembrie, un club din Championship, Charlton, a fost cumpărat de un fond de investiții care are peste 60 de firme în toată lumea. E o chestiune de negocieri. Ei doreau să investească la Dinamo. În toată nebunia asta de a cumpăra clubul Dinamo, ei au cumpărat Charlton cu 65 de milioane de euro. Erau asociați cu Claudiu Florică.
Am stat de vorbă inclusiv cu Negoiță. Noi am adus ceva concret, era vorba de scrisoarea fondului de investiții, cei de acolo spuneau că voiau să cumpere clubul. Vorbim de familia regală din Emirate, care vrea să facă performanță la Dinamo.
Negoiță a spus ce avea de spus. S-a tot negociat, dar s-au împiedicat de câteva lucruri. El trebuia să respecte cerințele fondului de investiții. Vrea să vândă în condițiile lui. Acum totul e oficial. Negoiță a primit o hârtie aseară. Eu nu cred că n-o să se întâmple această afacere”, a spus Anamaria Prodan pentru Gazeta.
Abu Dhabi Business Development, scrisoare deschisă către Ionuț Negoiță
Grupul condus de familia regală din Emirate a emis o scrisoare deschisă către Ionuț Negoiță prin care își arată interesă pentru Dinamo. Aceștia au pus și două condiții. Echipa să nu retrogradeze în acest sezon și să obțină licența pentru anul competițional 2020 - 2021.
”Suntem încântați să informăm că Abu Dhabi Business Development este interesat să achiziționeze FC Dinamo București (92,3% din acțiunile totale), în concordanță cu strategia noastră de dezvoltare pentru regiune.
Suntem conștienți de condițiile comerciale actuale pentru preluarea pachetului menționat anterior și suntem pregătiți să evaluăm anul fiscal, precum și să analizăm diligentele legale și comerciale efectuate de reprezentanții noștri. Conform prognozei noastre, aprobarea internă necesară poate dura aproximativ două luni.
În plus, trebuie să rețineți că, pentru a încheia tranzacția, va trebui să obțineți licența de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 și asigurarea activităților operaționale de zi cu zi. De asemenea, este necesar ca Dinamo să rămână în Liga 1 sezonul următor.
Recent, grupul Abu Dhabi Business Development a finalizat procesul achiziționării clubului Charlton Athletic, echipă din liga secundă a Angliei.
Vă rugăm, nu ezitați să îl contactați pe domnul Florică pentru informații”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de Abu Dhabi Business Development, conform Pro X.
Dinamo, în pericol să nu ia licența
Clubul Dinamo stă pe un butoi cu pulbere. Formația din Ștefan cel Mare este în pericol să nu ia licența, dacă nu-și va achita toate datoriile. Bogdan Bălănescu a anunțat că Nistor a fost vândut pentru ca echipa să facă rost de bani pentru a plăti restanțele către jucători.
”Dinamo va plăti o parte din restanțele jucătorilor, astfel încât să putem lua licența. Cu banii încasați pe Nistor, Dinamo poate merge în cantonament și va achita datoriile rămase”, a anunțat Bălănescu în urmă cu câteva zile.
Dinamo are datorii și la stat. ”Câinii” nu se numără printre echipele din Liga 1 care au certificat fiscal 0.
Etichete: anamaria prodan , ionut negoita , vanzare dinamo , investitori dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...