"Dacă nu înțelegeți, vă spun eu". Cum a ajuns Dinamo de vânzare cu un leu: "Datoria clubului nu e zero, de aia a fugit domnul ăla"
28.10.2019, 21:34Ionuț Negoiță încearcă de multă vreme să vândă Dinamo, însă între timp a apărut informația că ar fi dispus să cedeze clubul pe un leu. Prezenți în studioul Digi Sport, la Fotbal Club, Ilie Dumitrescu și Ion Crăciunescu au încercat să explice motivul.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Vezi mai jos discuția din studio:
Ilie Dumitrescu: "Când spui un leu, spui gratis. Şi sunt două aspecte: cel care preia, trebuie să preia cu tot cu datorii şi obligaţiile contractuale la zi. Şi există şi a doua variantă: este în impas financiar şi nu mai poată să susţină activitatea"
Ion Crăciunescu: "Păi, stai puţin, Ilie. Eu, dacă nu mai vreau clubul ăsta, înseamnă că nu mai există nimeni. Eu mă supăr şi vreau să plec de la club şi nu găsesc pe nimeni care să vrea să dea un leu. Cine mai este la club, cine figurează la club? Domnul Negoiţă figurează la club. Până când găseşti o persoană care să dea un leu, tot dânsul este la club.
Ilie Dumitrescu: "Asta vrea să anunţe, că nu mai doreşte niciun ban, că nu mai poate.
Ion Crăciunescu: "Asta vrea să spună, că poate nu mai găseşte pe cineva?
Ilie Dumitrescu: "Deci este CFR, FCSB, Craiova, iar Dinamo e pe locul 4 ca buget de salarii, dacă informaţia asta e adevărată"
Ion Crăciunescu: "Clubul Dinamo a avut nişte legături cu domnul Badea, o datorie. Acum, dacă nu înţelegeţi, când pleacă domnul Negoiţă, are nişte datorii cel care va prelua la domnul Negoiţă şi la domnul Badea."
Ilie Dumitrescu: "Păi el o dă gratis, pe un leu, Ce datorii să ai? Când preiei o societate, o preiei cu bune, cu rele, cu active, cu pasive, tu îţi asumi.
Ion Crăciunescu: "Datoria clubului nu este zero la momentul ăsta, că de aia a fugit şi domnul ăla care a vrut să ia clubul. Că a zis că o să vină din urmă nişte plăţi. Că asta a fost condiţia.
Ilie Dumitrescu: "Când ieşi din insolvenţă, lucrurile sunt foarte clare, nu poşi ieşi din isolvenţă şi să mai apară terţi. O fi un proces, dar nu are legătură cu insolvenţa. Dinamo e un club important, cu o presiune mare din partea fanilor şi asta s-a văzut, cu evenimentele din ultima vreme, cu ceea ce s-a întâmplat. E foarte greu să susţii o echipă în România. Cei care o fac trebuie felicitaţi. Pentru că, dacă nu existau drepturile TV, asistam la un impas... "
Motivul real pentru care Claudiu Florică nu mai cumpără Dinamo. Condiția refuzată de Ionuț Negoiță
Claudiu Florică nu mai cumpără Dinamo, iar digisport.ro a aflat care este motivul care a dus la încetarea negocierilor cu Ionuț Negoiță.
Finanțatorul grupării din Ștefan cel Mare a refuzat să garanteze valoarea exactă a datoriilor pe care le are Dinamo. Astfel, dacă apare o datorie veche care nu este specificată, ar trebui să fie suportată de Negoiță. Asta ar fi fost condiția lui Florică.
De altfel, în urmă cu câteva zile, Prunea a confirmat că Negoiță nu mai vinde clubul, sau cel puțin nu lui Claudiu Florică.
Etichete: dinamo , ion craciunescu , ionut negoita , ilie dumitrescu , vanzare dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...