EXCLUSIV Steaua riscă să nu-l aibă pe bancă pe Reghecampf la meciul cu CS U Craiova
03.12.2015, 16:08Duminică seară, de la 20:30, Steaua va juca la Piteşti meciul de pe teren propriu cu CS U Craiova, în direct la Digi Sport 1, dar încă nu e sigur cine va sta pe banca tehnică. Laurenţiu Reghecampf a bătut palma cu Steaua, dar dosarul pe care Steaua trebuie să-l depună la Comisia Tehnică pentru eliberarea acreditării este departe de a fi complet.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Steaua are două zile la dispoziţie pentru a îndeplini formalităţile cu ajutorul cărora Reghecampf să capete dreptul de a da indicaţii jucătorilor de la marginea terenului:
- rezilierea contractului antrenorului principal, funcţie în care acum este Ţiţi Dumitriu sau
- aducerea lui Reghecampf pe poziţia de director tehnic
- încheierea unui contract cu Laurenţiu Reghecampf, ca antrenor principal sau ca director tehnic
- dovada faptului că Laurenţiu Reghecampf nu mai este sub contract cu vreun alt club (rezilierea înţelegerii cu Litex Lovech)
Tocmai pentru a avea dovada scrisă că a reziliat contractul cu Litex l-a determinat pe Reghecampf să plece în Bulgaria, după antrenamentul din această dimineaţă şi o nouă discuţie patronul Gigi Becali. În acestă seară sau cel târziu mâine dimineaţă Reghe speră să intre în posesia documentului. La prima vedere, o ţintă uşor de îndeplinit, numai că gruparea din ţara vecină trebuie să primească o "sumă consistentă ca despăgubire", aşa cum a apărut chiar pe site-ul clubului. În caz contrar, eliberarea tehnicianului român s-ar putea amâna.
De asemenea, trebuie avut în vedere că Steaua are la dispoziţie doar ziua de azi şi pe cea de vineri pentru a merge la Comisia Tehnică a FRF, de unde să primească acreditările pentru Reghecampf şi secunzii săi. Sâmbătă, niciunul dintre funcţionari nu lucrează la FRF sau la LPF.
Etichete: steaua , reghecampf , csu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...