EXCLUSIV Filiera Timișoara: Bărbuț și Popescu la Dinamo din iarnă. Negoiță vrea revoluție la club
04.12.2014, 17:47Dan Alexa este printre favoriții la a ocupa postul de antrenor al lui Dinamo, din iarnă, în cazul în care va fi cooptat Daniel Stanciu în conducerea lui Dinamo. Ionuț Negoiță îl vrea pe fostul conducător al lui FC Vaslui și Poli Timișoara la clubul din Ștefan cel Mare. În prezent, Stanciu este președintele clubului ASA Târgu Mureș și a mai ocupat și funcția de director sportiv al Stelei, înainte de intrarea lui Gigi Becali în închisoare.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Daniel Stanciu îl vrea alături de el, la Dinamo, dacă va accepta oferta lui Negoiță, pe Dan Alexa, cu care a mai colaborat la Timișoara. ”Chirurgul” ar urma să îi ia locul lui Ionel Dănciulescu pe banca lui Dinamo. Antrenorul lui ACS Poli a confirmat că este vizat pentru postul de tehnician al ”câinilor roșii”, dar spune că nu vrea să comenteze.
„Am auzit şi eu azi, nu aș vrea să comentez foarte multe, sunt în faţa unui meci important pentru noi, Sunt nişte zvonuri apărute, faptul că am ajuns pe lista lui Dinamo îmi aduce mulțumire faptul că am început să scot capul în antrenorat. Nu mă gândesc la asta, e foarte important să câştig meciul de sâmbătă. Să mulțumesc oamenii care au avut încredere in mine aici, chiar după o retrogradare. E important pentru jucătorii mei să nu le înşel încrederea. Nu m-a sunat nimeni, auzisem că e posibil ca Daniel Stanciu să meargă acolo ca preşedinte, manager, nu știu exact. Nu e nimic concret. Îmi doresc foarte mult să promovez, sunt aici. M-am întâlnit cu Daniel în Timișoara, mi-a spus că se va muta aici, am inţeles că ar putea pleca la Dinamo sau ar putea rămâne la Tg. Mureș, dar era o discuție veche de câteva săptămâni”, a spus Dan Alexa, într-o conferință de presă.
În cazul în care Stanciu și Alexa vor ajunge în iarnă la Dinamo, cei doi nu vor veni singuri. Cel puțin doi jucători ai Timișoarei își vor urma antrenorul în Ștefan cel Mare. Este vorba de mijlocașii Cristi Bărbuț (19 ani) și Ovidiu Popescu (20 de ani). Bărbuț (foto) a înscris în poarta lui Dinamo în sezonul trecut, când ACS Poli a evoluat în Liga 1. Popescu a venit în vara trecută la Timișoara de la UTA.
Chiar și în eventualitatea în care Stanciu și Alexa nu vor ajunge la Dinamo, cei doi jucători sunt oricum pe lista clubului din Ștefan cel Mare și ar urma să ajungă în această iarnă la clubul condus de Ionuț Negoiță.
Etichete: dinamo , transferuri , poli timisoara , daniel stanciu , dan alexa , cristi barbut , primenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...