EXCLUSIV Cum îi face Dragomir echipă lui Ganea: "Marele Hagi şi bogatul Becali mă vor ajuta"
30.01.2016, 14:39Dumitru Dragomir, noul preşedinte al Voluntariului, a fost prezent la meciul jucat de echipa sa cu bulgarii de la Pirin Blagoevgrad, scor 0-0, iar la final a spus că i-au plăcut destule lucruri la echipa antrenată de Ionel Ganea. "O să mai luăm câţiva jucători. Marele Hagi mi-a promis că mă ajută cu un jucător sau doi, iar bogatul Gigi Becali mi-a promis şi el că-mi dă doi, trei fotbalişti. Îmi pare rău că nu l-am putut lua pe Alami, de la Călăraşi, pentru că nu ne-am înţeles cu cei de la Dunărea, dar asta e. Mai există şi rateuri. Veţi vedea destule surprize la Voluntari", a afirmat fostul preşedinte al LPF.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dragomir este singurul conducător din acest moment în fotbalul românesc care are atât carnet de antrenor categoria A, cât şi carnet de arbitru. "Am făcut şcoala de arbitri cu Crăciunescu, întrebaţi-l dacă aveam stofă sau nu! Dar nu m-am putut obişnui cu meseria asta. Am condus vreo şase, şapte meciuri şi m-am axat pe activitatea de conducător. Fluieram un meci de pregătire între Chimistul Rm Vâlcea şi Brezoi, echipe în divizia C, şi l-am pocnit pe un spectator care mă înjura non-stop! Că fluieram bine, că o făceam greşit, ăla mă înjura de tot neamul. Am urcat în tribună şi ne-am luat la bătaie. Atunci am zis că arbitrajul nu e de mine...", a povestit Dragomir.
Dumitru Dragomir s-a lăsat de fotbal la 25 de ani, din cauza unei accidentări, şi a intrat în staff-ul administrativ, la Vâlcea. De-a lungul carierei a fost, pe rând, organizator de competiţii, secretar de asociaţie sportivă, vicepreşedinte de club, preşedinte, vicepreşedinte la Liga Profesionistă, preşedintele LPF şi prim vicepreşedinte la Federaţia Română de Fotbal. "Dacă mai găsiţi pe unul care să o fi luat de jos, ca mine, şi să ajungă până în vârf, care să fi făcut şcoala de antrenori şi şcoala de arbitri, eu îi strâng mâna cu respect!. Dar nu cred", s-a lăudat Dragomir, care a lucrat la Rm. Vâlcea, FC Bihor, FC Scorniceşti, FC Braşov şi Victoria Bucureşti.
"O să vedeţi ce vom face la Voluntari! Va fi cea mai tare academie de fotbal din România, ştiu ce vorbesc. Să v-o spun şi p-asta, că am experienţă şi în acest domeniu. Când am fost conducător la Braşov, am făcut nişte grupe de copii trăznet. De acolo au apărut Lăcătuş, Kadar şi Gyorfy, ca să-i spun pe cei mai buni. Mai vorbim peste câţiva ani", a mai spus Dumitru Dragomir.
Etichete: dumitru dragomir , becali , echipa , ganea , fc voluntari , jucatori voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...