EXCLUSIV Becali a renunţat pentru moment la transferurile de la Craiova
12.01.2016, 00:08UPDATE 09:00 Nemulţumit de faptul că Rotaru a tergiversat negocierile, refuzând să dea un răspuns clar la ultima ofertă a Stelei, Becali a renunţat deocamdată la cei patru jucători ai Craiovei.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Patronul campioanei a luat această decizie şi ca urmare a faptului că fotbaliştii aveau pretenţii financiare exagerate.
UPDATE 00:54 Potrivit informaţiilor Digi Sport, Becali şi Rotaru nu au ajuns încă la vreun acord. Dimpotrivă, în acest moment sunt şanse mai mari ca tranzacţiile să pice, însă cele două părţi vor continua negocierile şi în zilele următoare.
Omul cu bani de la Craiova a fost în această seară în cantonamentul echipei şi a stat de vorbă cu mai mulţi fotbaliştii, printre care şi Ivan, Vătăjelu, Bancu și Mateiu, prezentându-le oferta Stelei. Ivan, cel care a declarat anterior că vrea să plece doar în străinătate, nu este deloc încântat de termenii propuşi de Becali, dar şi colegii lui se aşteptau la oferte mai generoase. Rotaru le-a garantat jucătorilor că formaţia CS U nu are probleme financiare foarte mari şi, dacă va fi să nu se ajungă la un acord privind transferurile lor la alte formaţii, pot fi siguri că nu vor avea emoţii cu salariile.
Ivan, Vătăjelu, Bancu și Mateiu sunt mai aproape de Steaua decât în urmă cu 24 de ore. Mihai Rotaru şi Gigi Becali au ajuns aproape de un acord, iar patronul oltenilor i-a anunţat pe jucători de acest lucru.
Cazaţi la un hotel din Bucureşti - marţi dimineaţă urmează să plece spre Turcia, în primul stagiu de pregătire -, jucătorii lui CS U Craiova au avut surpriza să primească în această seară, aproape de ora 22:00, vizita omului cu bani de la echipă. Mihai Rotaru le-a transmis fotbaliştilor mai sus menţionaţi că e aproape să se înţeleagă cu omologul de la Steaua în privinţa transferului lor sub comanda lui Reghecampf.
Din informaţiile Digi Sport, Steaua a oferit inițial pentru cei patru fotbaliști de la CS U 2,5 milioane de euro, sumă considerată mult prea mică de olteni. Cel mai important acționar al Craiovei i-a transmis lui Becali că vrea 4 milioane de euro, iar spre seară cei doi au negociat pentru o sumă apropiată de 3 milioane de euro.
Ţinta numărul unu a lui Becali era reprezentată de Andrei Ivan, fotbalist dorit şi de a doua echipă a Barcelonei. Vârful de 19 ani i-ar rezolva campioanei o mare problemă, în condiţiile în care în acest moment Tudorie este singurul atacant de careu din lot. Şi venirea lui Vătăjelu este un mare plus, în condiţiile în care în banda stângă a apărării Reghecampf are doar variantele Toşca şi Filip.
Dacă şi fotbaliştii îşi vor da acceptul pentru ca mutările să se realizeze, cei 4 vor pleca împreună cu ai lor coechipieri în Turcia, dar vor face joncţiunea cu Steaua, care e deja acolo.
Etichete: steaua , steaua transferuri , transferuri steaua , transferuri csu steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut imagini filmate chiar înaintea tragediei aviatice din Kazahstan. Un supraviețuitor a...