EXCLUSIV 3 motive pentru care propunerea lui Năstase ca Steaua să se mute în Cotroceni e irealizabilă
05.07.2015, 12:56Situaţia Stelei, care are termen o săptămână să părăsească baza de pregătire din Ghencea, continuă să ridice probleme mari echipei lui Mirel Rădoi. În faţa probabilităţii din ce în ce mai clare ca echipă să fie nevoită să plece din nou în pribegie, fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a venit cu o propunere care i-a înfierbântat pe suporterii campioanei. Ca echipa să se mute pe arena din Cotroceni. Şansele ca acest lucru să se producă rapid sunt însă 0!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Gigi Becali poate închiria stadionul din Cotroceni. Este foarte frumos, este aproape și de suporterii Stelei. Au și vestiare frumoase acolo, au și terenuri de antrenament", a spus Năstase, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Unul dintre cei mai suporterii celebri ai Stelei, Năstase nu cunoaşte însă detalii care fac nerealizabilă propunerea sa.
1.
În primul şi în primul rând, arena nu mai are avizul unei expertize tehnice care să permită o arenă plină, adică aproape 15.000 de oameni. De la retrogradarea bancarilor, în 2009, în tribune nu au mai fost mai mult de câteva zeci de oameni în acelaşi timp. Iar asta se întâmplă la meciurile organizate de Federaţia Română de Oină, căreia BNR, proprietara bazei, i-a dat acordul să o folosească.
2.
La doar doi ani distanţă de la plecarea echipei FC Naţional din Cotroceni, în octombrie 2011, Manchester United a preferat să nu se dezbrace în vestiarul de la teren din cauza condiţiilor proaste de acolo. Celebra formaţie din Anglia se afla la Bucureşti pentru meciul cu Oţelul din grupele Ligii Campionilor şi era cazată în apropierea arenei. După antrenament, Rooney, Ferdinand, Owen şi ceilalţi jucători ai lui Sir Alex Ferguson s-au suit în autocar şi au făcut duş la hotel. În plus, distanţa dintre vestiare şi teren este foarte mare, aproape 150 de metri.
3.
De asemenea, nici chiria nu ar fi banală. În ciuda unei arene în care nu intră mai mult de 15.000 de oameni, Steaua ar trebui să plătească un preţ piperat. Cel puţin asta ar fi concluzia dacă se ţine cont de faptul că în ultimul sezon în Cotroceni, FC Naţionalul lui Constantin Iacov ajunse să achite o chirie de 40.000 de euro. Înainte, pe vremea lui Gino Iorgulescu, plata era mult mai mică: între 6.000 şi 8.000 de dolari pe lună.
Pe Arena Naţională, Steaua ar plăti 30.000 de euro pentru fiecare meci dacă permite accesul spectatorilor doar la primul inel, adică 20.000 de locuri.
Etichete: steaua , ghencea , propunere , ilie nastase , arena , stadion cotroceni , parcul cu platani , trei motive
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...