Eugen Trică, drum liber către FCU Craiova. Anunț oficial
articol scris de Digi Sport05.04.2024, 09:59
Nu mai este niciun dubiu. Eugen Trică (47 ani) va fi anunțat în scurt timp drept noul antrenor al echipei FCU Craiova. Oficialii clubului CSM Alexandria au transmis pe Facebook că au reziliat amiabil contractul cu tehnicianul.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Eugen Trică s-a despărțit de CSM Alexandria și va fi prezentat la FCU Craiova
Eugen Trică a fost joi la sediul clubului FCU Craiova și a negociat contractul cu Adrian Mititelu. Va fi al patrulea lui mandat la gruparea din Oltenia, doar că de data aceasta va face echipă cu Nicolo Napoli, care va rămâne în funcția de director tehnic.
Fostul internațional s-a despărțit amiabil de fosta lui formație. Oficialii clubului CSM Alexandria au anunțat această veste pe contul oficial de Facebook. Tot ei au spus și care va fi destinația antrenorului.
"Mulțumim Eugen Trică!
Antrenorul echipei noastre de fotbal, Eugen Trică, a ales să plece de la CSM Alexandria, răspunzând ofertei înaintate de clubul de primă divizie, FC U Craiova 1948”, se spune în comunicatul oficial.
Bilanțul lui Eugen Trică la CSM Alexandria: patru puncte în cinci partide
Eugen Trică a semnat cu echipa din liga a doua în luna decembrie a anului trecut. În cinci partide a obținut doar patru puncte și a lăsat CSM Alexandria pe locul șapte.
”Eugen Trică a preluat echipa noastră în decembrie 2023, în tentativa de a ne salva de la retrogradare. Cu olteanul pe banca tehnică, în cele cinci meciuri disputate, am obținut patru puncte. Impresia de final este una bună pentru Eugen Trică, în ultimele două partide echipa fiind neînvinsă, după 1-1 cu Metaloglobus și 3-1 cu CSC Dumbrăvița, la debutul în play-out.
CSM Alexandria va continua lupta pentru evitarea retrogradării, la cârma formației noastre fiind instalat antrenorul secund de până acum, Sorin Albean, profesorul care a mai asigurat interimatul și după plecarea lui Alin Pînzaru.
Mulțumim Eugen Trică și mult succes în primul eșalon!”, se arată în mesajul postat pe contul de Facebook.
Eugen Trică este tehnicianul care a promovat-o pe FCU Craiova în primul eșalon, în 2020, dar a nu a apucat să conducă gruparea lui Mititelu în prima ligă pentru că a fost demis înainte de startul sezonului.
Ultima experiență a lui Eugen Trică la FCU Craiova a fost la finalul lunii decembrie 2021, atunci când tehnicianul a plecat de la echipă după doar o lună de la instalare.
Etichete: eugen trica , eugen trica csm alexandria , eugen trică fcu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...