Exclusiv ”Ești 'vinovat' pentru venirea domnului Șucu la Rapid?”. Reacția lui Daniel Niculae, după plecarea din Giulești
articol scris de Digi Sport15.06.2024, 16:30
Daniel Niculae (41 de ani), fostul președinte al Rapidului, a vorbit pentru prima dată de la plecarea de la clubul din Giulești.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Reacția lui Daniel Niculae, după ce a plecat de la Rapid
După ce clubul Rapid a anunțat plecarea lui Daniel Niculae din Giulești, fostul președinte a fost întrebat dacă are vreun merit pentru aducerea lui Dan Șucu (61 de ani) în acționariatul clubului.
De altfel, Daniel Niculae a vorbit și despre perioada sa de președinte la Rapid și care este regretul său.
”S-a încheiat contractul. Sunt un pic obosit după o mișcare. Au fost trei ani frumoși în care am încercat să-mi îndeplinesc unul dintre visuri.
Am avut posibilitatea de a continua drumul din Liga 4. După intrarea clubului în faliment au fost două entități de Rapid. A fost acel început de proiect în care am coagulat cei mai buni jucători.
Am ajuns până în Liga 3. Victor a venit alături de noi. Eu am renunțat o perioadă. În Liga 2 m-am întors. Am și promovat. Cel mai mare merit l-au avut jucătorii și Mihai Iosif. Le mulțumesc că au avut încredere în mine”, a spus Daniel Niculae, la Digi Sport Special.
”Ești 'vinovat' pentru venirea domnului Șucu la Rapid?”, a fost ulterior întrebat Daniel Niculae.
”A spus și dânsul. În proporție destul de mare, eu și Maftei. A fost și dorința dânsului de a investi în fotbal, și dorința noastră de a aduce oameni potenți financiar la Rapid.
E boală veche (n.r. rapidismul), pentru că să susții o echipă și să joci pe teren e un vis devenit realitate. Mergeam la mecirui de când eram mic. Lucrurile au fost extraordinare.
De când am început acest proiect, aveai nevoie să te agăți de oameni. Durata proiectului era de 5 ani, să ajungem în Liga 1. Menținerea în prima ligă a fost un obiectiv realist (n.r. în primul an de la promovare).
Trebuie să ai o stabilitate. Primul pas a fost menținerea în prima ligă. Al doilea a fost play-off-ul, apoi locurile 1-3. Dezamăgit cred că sunt eu că în ultimul sezon nu am reușit să îndeplinesc obiectivul. Discuții sunt tot timpul”, a precizat Daniel Niculae.
Mesajul Rapidului pentru Daniel Niculae: ”Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse”
”A început ca junior în Giulești, a devenit o legendă în teren, a pus umărul la renașterea clubului, iar astăzi, când spunem Daniel Niculae, spunem Rapid.
În toată această perioadă, a demonstrat o dedicare remarcabilă pentru culorile noastre, și a adus o contribuție semnificativă la revenirea în prima ligă și la dezvoltarea clubului.
Sub conducerea sa, Rapid a cunoscut momente deosebite și a realizat progrese notabile pe toate planurile. Prin munca și viziunea sa, Daniel Niculae a reușit să consolideze spiritul echipei și să apropie și mai mult comunitatea noastră de valorile clubului.
După o analiză atentă și în urma unor discuții deschise și constructive, am ajuns la concluzia că este momentul pentru o schimbare de direcție la nivelul clubului. Această decizie reflectă dorința noastră de a aduce o perspectivă nouă și de a explora noi oportunități pentru viitorul Rapidului.
Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse și pentru devotamentul de care a dat dovadă în toți acești ani.
Îi urăm mult succes în toate proiectele viitoare și suntem convinși că va continua să fie un susținător de nădejde al Rapidului!
Mulțumim, Nico!”, au scris cei de la Rapid pe rețelele sociale, pe 7 iunie.
Etichete: daniel niculae , daniel niculae rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...