Elhamed a rămas cu gândul la Dinamo. "Sunt fericit pentru rezultatele echipei. Voi rămâne mereu fanul lor"
16.09.2015, 12:01Hatem Elhamed a evoluat doar 4 luni în tricoul lui Dinamo, însă a reușit să impresioneze toată suflarea roș-albă prin evoluțiile sale și atunci când Rednic a zis că mai are nevoie de un mijlocaș, fanii l-au asaltat cu mesaje.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Autor al unui gol în poarta Stelei pe vremea când imbrăca tricoul "câinilor", jucătorul de 24 de ani nu s-a întors la Dinamo, în locul său ajungând Anton, dar nu exclude posiblitatea unei reveniri la trupa din Ștefan cel Mare.
Fotbalistul în schimbul căruia Gent a plătit în vară 1 milion de euro a recunoscut într-un interviu acordat pentru prosport.ro că încă se simte legat puternic de Dinamo și urmărește cu atenție evoluțiile formației pregătite de Mircea Rednic.
"Am plecat de la Dinamo doar cu amintiri frumoase, a fost cea mai bună perioadă din scurta mea carieră. Ar fi fost şi mai bună dacă am fi avut rezultate mai bune, dar până la urmă a fost o experienţă benefică pentru mine" a declarat Elhamed, care a recunoscut că dintre foștii săi colegi din Ștefan cel Mare mai ține legătura cu Dorin Rotariu și Kamil Bilinski, atacant plecat între timp de la Dinamo.
Chestionat în legătură cu posibilitatea unei reveniri la trupa pregătită de Mircea Rednic, închizătorul de 24 de ani n-a exclus această variantă. A fost dorit și în vară însă în cele din urmă la Dinamo a ajuns Paul Anton.
"În fotbal nu ştii niciodată ce se poate întâmpla. Pentru mine să joc la Dinamo e un lucru important, dar nu mai depinde de mine în acest moment. Am un contract bun aici la Gent, clubul a plătit o sumă importantă în schimbul meu, aşa că vreau să dau totul aici. Totul este posibil, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor. Urmăresc jocurile echipei şi sunt foarte fericit pentru rezultatele obţinute de băieţi în acest start de sezon. Chiar dacă nu mai sunt jucător la Dinamo, înăuntrul meu voi rămâne mereu un suporter al lor" a recunoscut Elhamed.
Dinamo e pe loc de play-off în Liga 1 după 10 etape și mijlocașul crede că roș-albii se pot lupta la titlu cu Mircea Rednic pe banca tehnică. "E un antrenor foarte bun, un om de calitate, îl respect foarte mult. Cred că sub comanda sa, noi, vreau să spun Dinamo, are şanse la câştigarea campionatului. E un tip foarte serios şi asta este ceea ce are nevoie un club mare".
Elhamed a reușit să le câștige respectul fanilor dinamoviști prin evoluțiile sale și între cele două părți s-a creat o legătură. "Despre fanii echipei, pot spune că sunt unul dintre ei. Cânt scandările lor când fac duş, chiar încep să sar prin baie. Nu ştiu de ce, chiar dacă am petrecut o perioadă scurtă la Dinamo, simt că am fost născut să fiu “câine roşu”. Ei mă iubesc, iar eu la rândul meu îi iubesc şi mai mult" a mai spus jucătorul lui Gent.
Deși Steaua a fost desemnată campioană la finalul sezonului precedent, Elhamed a fost impresionat de o altă formație din Romnia. "Cel mai greu adversar din campionat a fost Astra. Are o echipă foarte bună, cu multă calitate. Pentru mine golul marcat contra Stelei este cea mai mare reuşită din viaţa mea. Copilul meu s-a născut în săptămâna derbyului, iar golul înscris a fost cadoul perfect pentru el. Am fost foarte încântat, dar în acelaşi timp supărat pentru că am pierdut şi ne-am dezamăgit suporterii" a încheiat Elhamed.
15 meciuri a disputat Elhamed pentru Dinamo în sezonul precedent: a marcat 3 goluri, toate în Liga 1, şi a furnizat şi două pase decisive.
700.000 de euro e cota lui Elhamed
Etichete: liga 1 , dinamo , elhamed dinamo , hatem elhamed , elhamed transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...