El poate fi salvatorul lui Gaz Metan Mediaș! A încercat, în trecut, să se implice la Dinamo și CFR Cluj
articol scris de Digi Sport11.02.2022, 17:20
Situația de la Gaz Metan Mediaș este una critică! Clubul începe să piardă procesele cu foștii angajați din cauza neachitării datoriilor, iar depunctările încep să se înmulțească. Formația lui Ilie Poenaru a pierdut, deja, două puncte după memoriul pus de Ronaldo Deaconu, care avea de recuperat 70.000 de euro, iar alte procese bat la ușă, cel mai probabil cu același deznodământ.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Salvarea clubului poate fi un om de afaceri din Transilvania, care ar fi interesat să investească în club și să pună capăt calvarului.
Simon Maurer, potențialul finanțator de la Gaz Metan!
Conform playsport.ro, numele său este Simon Maurer, patronul companiei de construcții Maurer Imobiliare. Acesta și-a câștigat renumele de ”Regele locuințelor”, dominând piața de profil în orașele din Transilvania și în apropiere: Brașov, Cluj, Sibiu, Târgu Mureș sau Sighișoara.
De origine sas, Simon Maurer a plecat alături de familie în Germania, în 1983, și a revenit în România după 25 de ani, unde a pus la punct afacerea care l-a transformat într-un businessman de succes, cu multe milioane de euro în cont.
În trecut, Simon Maurer a încercat să cumpere clubul FC Brașov de la Ioan Niculae, dar și pe Dinamo, de la Ionuț Negoiță, fiind gata să ofere șapte milioane de euro. Tranzacția nu s-a mai realizat.
De asemenea, a mai dorit să intre și-n acționariatul celor de la CFR Cluj, însă nici discuțiile cu Neluțu Varga nu s-au concretizat.
Simon Maurer a cerut un audit la Gaz Metan!
Site-ul suporterilor lui Gaz Metan Mediaș, www.gazisti.ro, a anunțat că astăzi, la sediul Primăriei Mediaș, a avut loc o nouă dezbatere privind situația actuală a clubului.
La această întâlnire au luat parte reprezentați din partea companiei Transgaz, Primărie, Clubul Sportiv și 3 membri din Consiliul Director (inclusiv reprezentantul suporterilor), Romgaz neavând nici un membru prezent.
În plus, la discuții a asistat și posibilul finanțator al echipei. Chiar dacă medieșenii nu au dorit să-i facă public numele, este vorba de Simon Maurer.
Oamenii din Mediaș i-au prezentat acestuia situația în mare, însă Maurer a cerut un audit al clubului, pentru a cunoaște exact în ce se bagă. În același timp, a cerut o încercare de a renegocia datoriile existente către furnizori pentru a le dimina.
Așadar, conform sursei citate, auditul va dura timp, iar clubul nu are de ales decât să aștepte și să încaseze depunctare după depunctare, plus conturile blocate.
Pentru a salva situația, Simon Maurer ar trebui să pompeze instant în club aproximativ 1,5 milioane de euro. Datoriile totale ale clubului sunt cel puțin duble, în momentul de față.
Etichete: depunctare , colaps financiar , primaria medias , simon maurer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...