Video El e vârful de careu găsit de Meme? Rămâne liber de contract şi vine după un sezon foarte bun
03.05.2016, 22:05Nathan Junior, vârful lui Tondela (Portugalia), ar fi atacantul pentru care Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf garantează în perspectiva sezonului viitor.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gigi Becali a anunţat în această seară, în direct la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club, că "100% vom lua un atacant. E dintr-un campionat al Europei". Deşi e decis să nu mai investească sume importante, patronul pare decis să facă un ultim efort pentru a întări ofensiva în tentativa de a prinde grupele unei competiţii europene. Potrivit ProSport, atacantul ales de oficialii fostei campioane este Nathan Junior, fotbalist care evoluează în prima ligă portugheză, la modesta Tondela.
În vârstă de 27 de ani, atacantul se află într-un moment bun al carierei, reuşind să puncteze în acest sezon de 11 ori. Marele avantaj al lui Nathan Junior e reprezentat de faptul că se află la final de contract cu Tondela, astfel că eforturile financiare se vor concentra doar pe acoperirea salariului acestuia.
”El este un jucător mobil, un fotbalist foarte rapid care marchează foarte multe goluri. E interesant pentru mai multe cluburi şi ar putea merge la Steaua”, a spus Tony da Silva, fostul fundaş dreapta al lui CFR, pentru sursa citată.
Format la Skonto Riga, Nathan Junior a fost de două ori golgheterul primei ligi din Letonia. El a ajuns la Tondela în vara lui 2015, tot din postura de jucător liber de contract.
Vezi mai jos câteva imagini cu Nathan Junior
Etichete: nathan junior , nathan junior atacant steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...