Mircea Lucescu i-a dat replica fratelui lui Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport17.11.2024, 20:25
Înaintea meciului Kosovo, Mircea Lucescu susținea că România trebuie să facă îmbunătățiri la capitolul posesie, acolo unde a suferit în ultima vreme, fiind penultima din toate naționalele de la EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Declarația l-a deranjat pe Andrei Iordănescu, fratele fostului selecționer Edi Iordănescu, care a transmis un mesaj pe rețelele sociale.
”E un fel de lipsă de fairplay față de Edi și munca lui, dar trecem cu vederea pentru că e nea Mircea (n.r. Mircea Lucescu) și îl respectăm. Asta nu înseamnă că nu e o nedreptate față de Edi!”, preciza, printre altele, Andrei Iordănescu.
Mircea Lucescu, despre Edi Iordănescu: ”Eu mereu am spus că a făcut o treabă bună, eu m-am întâlnit cu el și am vrut să-l conving să rămână”
Întrebat despre afirmațiile făcute de Andrei Iordănescu, selecționerul României a precizat că doar a vrut să scoată în față niște cifre pentru ca națională să știe ce lucruri trebuie îmbunătățite.
Mai mult, ”Il Luce” a spus că l-a lăudat pe Edi Iordănescu pentru munca depusă la cârma naționalei și chiar a insistat ca acesta să rămână și să-și continue treaba.
(n.r.-dacă e la curent cu afirmațiile lui Andrei Iordănescu) ”Nu am citit și nu vreau să citesc. Eu mereu am spus că a făcut o treabă bună, eu m-am întâlnit cu el și am vrut să-l conving să rămână. Eu am fost obligat să preiau echipa națională. Mai mult ce să fac, ce înseamnă lipsă de respect?
A fost un stil de joc care a adus rezultate, dar asta este realitatea. Astea sunt date statistice și trebuie să le scoatem în evidență, au fost probleme. Era un stil de joc, dar noi trebuie să mergem mai departe. Eu îl respect foarte mult pe Edi, este echipa lui”, a declarat Mircea Lucescu.
Declarația lui Andrei Iordănescu
”Un răspuns și drept la replică:
E un fel de lipsă de fairplay față de Edi și munca lui, dar trecem cu vederea pentru că e nea Mircea (n.r. Mircea Lucescu) și îl respectăm. Asta nu înseamnă că nu e o nedreptate față de Edi!
România nu a fost ultima la posesie la EURO. Sunt statistici clare. Plus că la EURO am întâlnit Belgia, Ucraina și Olanda, nu Cipru și Lituania.
România a avut 53% posesie în media calificărilor la EURO! Dacă chiar a crescut posesia acum în Liga Națiunilor e foarte bine, dar e același grup construit de Edi și colegii lui, nu au fost modificări nici măcar de 1%.
Nu în ultimul rând, echipa națională nu mai era foarte tentantă pentru antrenori acum trei ani. Acum este 100%. Pentru că a performat, pentru că lumea a venit înapoi lângă echipa națională, pentru că imaginea e cu totul alta, la fel și percepția. Iar lumea a venit înapoi pentru că jocul și rezultatele echipei i-au făcut pe suporteri să respecte și să se reatașeze de ea.
Asta e cea mai mare realizare a lui Edi, echipei lui și a băieților, mai mare probabil chiar decât rezultatele și performanța! Hai România!”, a scris Andrei Iordănescu, fratele fostului selecționer al României pe pagina de Facebook.
Etichete: mircea lucescu , edi iordanescu , andrei iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...