Echipa din Liga 1 care așteaptă bani de la Gigi Becali, dacă FCSB va reuși să se califice în grupele Conference League
articol scris de Digi Sport17.08.2022, 13:30
FCSB joacă în play-off-ul Conference League, joi, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în compania norvegienilor de la Viking.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul dintre cele două formații va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Valeriu Iftime ține cu FCSB. Poate încasa bani de la Gigi Becali, dacă ”roș-albaștrii” ajung în grupele Conference League
După ce a primit banii pentru Olimpiu Moruțan de la Gigi Becali (64 de ani), Valeriu Iftime (62 de ani), finanțatorul lui FC Botoșani, s-ar putea alege cu o nouă sumă de bani, dacă FCSB ajunge în grupele Conference League.
Între mine și domnul Becali apele au fost limpezi și clare. Noi nu suntem prieteni să citim ziarul împreună sau să șprițiuim, nici dumnealui și nici eu nu prea bem. Poate discutăm la telefon controverse sau discuții pe teme religioase.
Dar nu cei 200.000 de euro, trebuia să încasez 300.000 de euro și mi-a dat 200.000 de euro, ar fi fost un punct de neînțelegere între mine și domnul Becali. Pur și simplu presa a explorat subiectul ăsta, făcându-l un eveniment.
Eu cu domnul Becali, legat de subiectul ăsta, am vorbit în ianuarie, în Antalya, să dea banii în avans, chiar dacă în contract era la data plății. Am spus să-mi dea așa și pentru dobânda băncii. Și dumnealui mi-a zis: „Domne, eu nu fac dobândă băncii, că nu sunt Isărescu!”. Și am rămas până la urmă pe varianta dumnealui. Mi-a dat o sumă și eu am spus că închidem subiectul.
Aștept să se califice în Conference League pentru că am niște bani pentru Dawa. Așa sunt suporter înfocat al FCSB-ului. Eu zic că putem merge cu toate trei echipele în grupe”, a declarat Valeriu Iftime, la Pro Arena.
Cum arată lotul FCSB-ului pentru "dubla" cu Viking! Ultimele achiziții, incluse pe lista trimisă către UEFA
FCSB se află la doar un pas de calificarea în grupele Conference League. Până atunci, vicecampioana României mai are de trecut un test important, contra celor de la Viking, iar Nicolae Dică a inclus nu mai puțin de 28 de fotbaliști pe lista trimisă către UEFA, anunță Fanatik.ro.
Astfel, formația roș-albastră se va putea baza și pe ultimele achiziții, Eduard Radaslavescu, Radu Boboc, Marco Dulca și Vadim Rață, care nu au avut drept de joc la returul cu Dunajska Streda.
Lotul lui FCSB pentru "dubla" cu Viking
- Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Răzvan Ducan
- Fundași: Valentin Crețu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Joonas Tamm, Florin Achim, Radu Boboc, Alexandru Pantea, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic, Sorin Șerban
- Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Matei Tănasă, Malcom Edjouma, Marco Dulca, Vadim Rață, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Alexandru Musi, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea
- Atacanți: Bogdan Rusu, Florinel Coman, David Miculescu, Ianis Stoica
Etichete: gigi becali , valeriu iftime , joyskim dawa , viking , trasfer fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...