Video E bătut în cuie: Popescu merge la Viitorul. Hagi: "Poate nu e mulțumit de mine și mă bagă antrenor secund"
14.01.2019, 16:42Venirea lui Gică Popescu la Viitorul pare să fie o chestiune de timp. O spune chiar Gică Hagi, care susține că "Baciul" se află în cantonamentul din Turcia pentru a "evalua". "Regele" s-a ținut de glume în ceea ce-l privește pe cumnatul său și anunță condiția care trebuie îndeplinită.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"A venit să ne evalueze, să vadă dacă lucrăm bine. Prima dată, să vedem dacă. Mie nu-mi place cu dacă. Dorința e una, putința e alta. Gică v-a zis-o, într-o bună zi va fi Gică conducător și eu ceva tehnic. Vom vedea, nu pot să zic funcția. Poate nu e mulțumit de mine și mă bagă antrenor secund la copii și juniori, cine știe? Da, va fi, va fi la Viitorul, e o opțiune și aceasta.
Trebuie să venim la nivelul lui. Noi nu putem să fim la nivelul lui ca și conducător. Pentru că trebuie să fim competitivi. Și nu putem să fim acum competitivi, la nivelul lui. El mă evaluează, mă testează, își dă cu părerea, îi cer părerea, stă lângă noi și atât. Când o să am posibilitatea, atunci o să-l chem pentru că atunci chiar o să dorim să devenim cei mai buni. Bani, buget, totul pleacă de la bani, de la buget. Nu? Dacă vrea să fie cel mai bun, trebuie să se plătească, nu? E același lucru. Lucrurile, când se vor întâmpla, se vor întâmpla.
Am spus ce-mi doresc, amspus când îmi doresc ceva, am personalitatea mea, am gândit cu voce tare, apoi vedem dacă se va împlini. Dacă nu, asta e, există oportunități și alternative. Apoi vedem ce va fi. Eu am două lucruri în viață: familia și fotbalul, sau invers, fotbalul și familia, așa că fotbalul, pentru mine, e pe primul plan. Acum eu trebuie să am grijă de familie. Familia a fost mereu lângă mine. Dar eu vorbesc numai despre fotbal. La fotbal, cred că pot să-mi exprim părerea", a spus Gică Hagi.
Gică Popescu are misiunea de a căuta acționari pentru a aduce la Viitorul, moment în care și el se va alătura proiectului început de Gică Hagi în urmă cu 10 ani. O altă variantă ar fi ca Hagi și Popescu să lucreze la o altă echipă din străinătate, lucru care nu a fost negat de niciunul dintre cei doi.
Etichete: gica hagi , gheorghe hagi , hagi viitorul , hagi popescu , popescu viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...