După DIICOT, și Garda Financiară a început controale la Petrolul și "U"
16.11.2012, 16:14Garda Financiară a declanşat controale încrucişate la cluburile de fotbal Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj, comisarii verificând documentele în baza cărora s-au făcut transferurile unor fotbalişti de la echipa clujeană la cea din Ploieşti, transferuri considerate suspecte de către procurori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Şeful Gărzii Financiare Prahova, comisarul Marian Fătu, a declarat că este vorba despre controale încrucişate, atât la clubul ploieştean, cât şi la cel din Cluj Napoca. Acesta a precizat că reprezentanţii Gărzii Financiare verifică "modul în care s-au efectuat înregistrările acestor transferuri în contabilitatea FC Petrolul şi toate celelalte documente care ţin de aceste transferuri."
Şeful Gărzii Financiare Prahova a arătat, de asemenea, că acest control nu este făcut ca urmare a unei solicitări din partea altor instituţii, ci Garda Financiară Prahova s-a autosesizat.
Totodată, reprezentanţi ai Gărzii Financiare Cluj au făcut verificări, miercuri, la sediul clubului de fotbal CFR Cluj, iar surse judiciare declarau că verificarea a vizat atât transferurile unor jucători, cât şi alte activităţi financiare ale clubului.
Miercuri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut două percheziţii la sediile echipelor de fotbal Petrolul Ploieşti şi "U" Cluj.
Etichete: u cluj , liga i , fotbal , petrolul , control petrolul si u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...