Dumitru Dragomir crede că FRF s-a opus schimbării Legii Sportului: "Au vrut să se dezică de el"
articol scris de Digi Sport11.05.2023, 12:43
Consiliul Legislativ a dat un aviz negativ pentru schimbarea Legii Sportului, în urma căreia cluburile de drept public ar fi obținut drept de a participa în ligile profesioniste.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mitică Dragomir a reacționat imediat după ultimele vești.
Mitică Dragomir spune că FRF îi pune piedici lui Vasile Dîncu
"A luat-o în barbă (n.r. Vasile Dîncu) și cu propunerea legislativă de modificare a Legii Sportului. Nu se disociază multă lume de domnia sa", a spus Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
Fostul șef de la LPF e de părere că FRF a intervenit pentru a nu-i permite politicianului să-și extindă influența în fotbalul românesc.
"Ce s-a întâmplat cu CFR Cluj, să le pună frână, cred că Federația a vrut să se dezică de domnul Dîncu astfel. I-au pus tălpi cu treaba asta", a mai spus Dragomir.
Aviz negativ pentru modificarea Legii Sportului
Avizul negativ este argumentat în documentul oficial chiar prin poziția Comisiei Europene în astfel de cazuri, potrivit căreia statul poate sprijini sportul, însă doar pe cel amator!
De asemenea, Consiliul Legislativ transmite că se poate ajunge la o concurență neloială, având în vedere că un club de drept public este finanțat de la bugetul de stat, la care contribuie patronii celorlalte participante la competiție.
”În ceea ce privește finanțările acordate de instituțiile publice cu scopul de a investi în sportul de performanță, semnalăm că o astfel de finanțare este susceptibilă să fie considerată ajutor de stat în sensul art. 107 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniuni Europene (TFUE) și, pentru a nu fi acordat ilegal, trebuie să poate fi justificat în temeiul art. 107 alin 3 din tratat.
Potrivit Comisiei Europene, promovarea sportului poate constitui un obiectiv de interes comun în sensul art. 107 alin. 3 lit C din TFUE atât timp cât este sprijinit sportul de amatori și nu activitățile sportive profesioniste.
În cazul adoptării prezentei propuneri legislative, se poate ajunge chiar la situația în care cluburi profesioniste de drept privat, care participă la aceeași competiție sportivă alături de cluburi profesioniste de drept public, să plătească taxe și impozite, în vreme ce cluburile organizate ca instituții publice să beneficieze, în schimb, de alocarea de fonduri bugetare, distorsionând în acest fel mediul concurențial.
În concluzie, față de considerentele arătate, apreciem că prezenta propunere legislativă nu poate fi promovată în forma propusă”, se arată, printre altele, în documentul semnat de Florin Iordache.
Documentul integral al Consiliului Legislativ poate fi citit în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Avizul Consiliului Legislativ nu este decisiv
Avizul dat de Consiliul Legislativ nu are un rol decisiv în speța privind modificarea Legii Sportului.
Consiliul Legislativ este un organ consultativ, astfel că avizul negativ nu este sinonim cu respingerea proiectului de lege.
Etichete: csa steaua , dumitru dragomir , vasile dincu , legea sportului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...