Exclusiv Duckadam, sfat în direct pentru Florin Niță, dorit de CFR Cluj. De unde mai are ofertă portarul. ”Să se ducă acolo”
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 16:13
Florin Niță (34 de ani) se va despărți de Sparta Praga după cinci ani, iar goalkeeper-ul naționalei României va trebui să se reorienteze în această vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dorit de CFR Cluj, Florin Niță este sfătuit să se transfere în altă parte: "Ar fi cel mai bine pentru el să meargă acolo"
Una dintre formațiile interesate de Niță este CFR Cluj, însă portarul român este sfătuit să aleagă o altă destinație. Helmuth Duckadam este de părere că fotbalistul ar trebui să dea curs unei oferte din străinătate și nu din Gruia, ținând cont de trecutul pe care îl are în tricoul FCSB-ului.
"El a fost un jucător foarte iubit la FCSB și nu cred că va merge la CFR. Bălgrădean nu a fost al FCSB-ului, a fost și pe la Dinamo, și pe la Craiova, nu avea o mare legătură cu FCSB.
Niță a fost la Chiajna și doar atât. Eu am mai auzit că are și o ofertă din Elveția, cred că ar fi cel mai bine pentru el să meargă acolo. La FCSB sunt doi portari tineri care ar urma să treacă imediat pe bancă dacă vine el”, a spus Helmuth Duckadam, la Fotbal Club.
Florin Niță, la FCSB? Reacția lui Gigi Becali
Bogdan Apostu, agentul lui Florin Niță, a făcut anunțul despărțirii goalkeeper-ului de Sparta Praga, în direct la Digi Sport.
Florin Niță s-a consacrat la FCSB, echipă pentru care a jucat între 2013 și 2018. Portarul a câștigat două titluri în Liga 1 și o Cupă a României cu “roș-albaștrii”.
În direct la Digi Sport, Gigi Becali (64 de ani) a anunțat că nu este interesat să-l readucă pe Florin Niță la FCSB. Finanțatorul "roș-albaștrilor" are încredere maximă în Ștefan Târnovanu (22 de ani).
"Nu mă interesează Florin Niță! Nici n-am fost anunțați... era normal să ne anunțe prima dată (n.r. - despre faptul că rămâne liber de contract). Dar nu știam, în primul rând.
În al doilea rând, de ce să-l iei pe Niță, să fie rezerva lui Târnovanu? Târnovanu e cât poarta de mare, am posibilitatea să promovez un portar bun, să iau bani mulți pe el. Ce fac, îl iau pe Niță? Pentru ce? Nu-l văd pe Niță mai bun decât Târnovanu", a spus Gigi Becali, la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: helmuth duckadam , florin nita , transfer nita , nita cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...