Video Duckadam e sigur de titlul Stelei: "Nu ne va sta nimeni în cale"
01.10.2016, 09:33Helmuth Duckadam e convins că Steaua nu are rivală în lupta pentru titlu în acest sezon din Liga 1, deşi "roş-albaştrii" au numai trei puncte avans faţă de a doua clasată, CSU Craiova, pe care o vor întâlni în meci direct mâine seară, pe Arena Națională.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Steaua va prinde încredere, jucătorii vor juca la adevărata valoare şi nu ne va sta nimeni în cale. Campionatul cred că se va rupe. În două-trei etape Steaua se va distanţa în fruntea clasamentului", a declarat directorul de imagine al Stelei la Fotbal Club.
Duckadam nu-și face probleme nici în privința viitoarelor derby-uri cu Dinamo, pe care steliștii n-au învins-o în ultimele șapte dueluri directe.
"Singurii care ne mai pot pune probleme într-un meci direct sunt cei de la CFR Cluj. Dinamo nu cred. CFR are o echipă interesantă, dar cred că lotul pe ansamblu nu e atât de valoros ca al Stelei. Ei sunt în formă acum, dar nu au nici ei constanţa dorită, pentru că au bătut Steaua şi apoi au făcut egal cu noroc cu Gaz Metan", a mai spus fostul portar al Stelei.
Derby-ul etapei a 11-a din Liga 1, Steaua - CSU Craiova, se joacă duminică, de la ora 20.30, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , cfr cluj , digi sport , duckadam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...