Dragoș Nedelcu: ”Meritam victoria!” Cui i-a mulțumit după eurogolul înscris în Giulești
articol scris de Digi Sport02.04.2023, 00:02
Rapid și Farul au remizat în primul meci al etapei cu numărul 2 din play-off-ul SuperLigii, scor 1-1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Funsho a deschis scorul în minutul 55, după o bâlbâială generală în careul constănțenilor, iar Nedelcu, cu o execuție superbă, a restabilit egalitatea și a închis tabela în minutul 76.
Dragoș Nedelcu, după reușita de senzație din meciul cu Rapid: ”Îi mulțumesc lui Mățel”
La flash-interviu, Nedelcu a transmis că, din punctul său de vedere, Farul merita victoria în Giulești. În plus, i-a mulțumit lui Alexandru Mățel, team-managerul constănțenilor, pentru ce i-a spus înaintea partidei.
”Am ratat foarte mult și eu consider că meritam victoria, datorită ocaziilor avute. Din păcate, s-a încheiat la egalitate și, până la urmă, un punct câștigat aici nu e chiar atât de rău. Am exersat la antrenament. Îi mulțumesc lui Mățel, că mi-a spus înainte de meci că voi da gol. Fiecare jucător de Liga 1 își dorește să joace într-o astfel de atmosferă, pe un gazon foarte bun.
Consider că ambele echipe au jucători de calitate, antrenori foarte buni și e normal să iasă meciuri spectaculoase. E o luptă foarte grea, sperăm să fim acolo sus, să ne batem și vom vedea pe ce loc vom fi la sfârșitul campionatului. Nu avem nicio presiune, luăm fiecare meci în parte.
Cu siguranță îmi dă încredere (n.r.- golul), mai ales că nu marchez foarte mult. Orice jucător în activitate își dorește să fie la echipa națională. Mă bucur că au început cu dreptul în preliminarii”, a declarat Nedelcu.
VIDEO Rezumat Rapid - Farul 1-1
Etichete: rapid farul , dragos nedelcu , jucator farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...