Dorinel Munteanu, mulțumit de victoria cu FCU Craiova, dar nu uită de problemele de la Oțelul: ”Ne târâm cum ne târâm!”
articol scris de Digi Sport09.02.2024, 19:37
Oțelul Galați s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la FCU Craiova în etapa cu numărul 25 din SuperLiga României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gălățenii au ajuns astfel pe locul nouă în clasament, cu 31 de puncte, la două lungimi în urma celor de la Sepsi, ocupanta locului șase, ultimul care duce în play-off.
Dorinel Munteanu: ”Am făcut o partidă exactă, nu le-am dat nicio șansă!”
Dorinel Munteanu s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi la finalul meciului. Tehnicianul a mărturisit că speră ca Oțelul să ajungă în play-off în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă gruparea gălățeană.
”Azi am făcut o partidă exactă, nu le-am dat nicio șansă, doar din fază fixă. Mă bucur mult pentru jucători. Le-am spus că este ultima șansă, depinde și de celelalte rezultate. Mi-aș fi dorit pentru toți cei care au fost cu mine de la început să își continue activitatea, să ne atingem obiectivele propuse. Sper până în ultima etapă la play-off.
În fotbalul modern, duelul 1 contra 1 e foarte apreciat. Dacă jucătorii sunt ținuți în puf îmi pare rău. Ai noștri nu sunt. Au câștigat toate duelurile. Nu îmi aduc aminte ca ei să fi avut foarte multe șanse.
Avem aceleași probleme, nu avem o prezență în fața porții să ne întâlnim cu mingea. Am spus de la început că țin foarte mult la jucătorii mei. De cei care nu fac față ne despărțim. Maciel este un jucător extraordinar, se pregătește foarte bine.
La Bodișteanu e mai delicat, vreau constanță în randament. Nu vreau să facă un joc extraordinar și apoi să nu mai existe pe teren. Îmi doresc constanță și să fie în vizorul echipei naționale. (...)
Dacă mă gândesc bine, putea fi și mai sus. Ne-a lipsit experiența, acomodarea unor jucători, sunt mulți factori pe care trebuie să îi discuți. Dacă Gică a spus să vină niște oameni lângă el, eu ce să mai zic? Nu vreau să intru în polemici, dar ne târâm cum ne târâm cu bugetul nostru și vrem să mergem în play-off”, a spus Dorinel Munteanu la finalul meciului.
Întrebat despre declarațiile făcute după meciul cu Rapid, care au stârnit controverse în fotbalul românesc, Dorinel Munteanu a răspuns scurt: ”Nu a fost o săptămână grea, deloc. Fiecare vorbește, fiecare își dă cu părerea. Nu mă deranjează deloc, am câștigat meciul și asta e cel mai important pentru mine”.
De altfel, antrenorul gălățenilor a vorbit și despre adversarele României din Liga Națiunilor, Kosovo, Cipru și câștigătoarea barajului dintre Lituania și Gibraltar: ”Este o grupă care ne ajută și ne favorizează”.
VDEO Rezumatul partidei Oțelul - FCU Craiova 1-0
Etichete: rapid , dorinel munteanu , buget , fcu craiova , maciel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...