Doar o lovitură de imagine? Dinamo vrea să ia un fost câștigător al Ligii Campionilor cu Liverpool
19.07.2015, 10:43Dinamo este în căutarea unui atacant, iar roș-albii au de gând să ia un nume important, care ar putea să atragă și fanii în număr mare la meciurile de pe teren propriu.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ținta roș-albilor este Anthony Le Tallec. Ajuns la 30 de ani, francezul ar putea să fie însă mai degrabă o lovitură de imagine, deoarece în ultimii ani a jucat doar în al doilea eșalon al fotbalului francez, scrie Gazeta Sporturilor.
Fost câștigător al UEFA Champions League cu Liverpool, în sezonul 2004-2005, Le Tallec a evoluat în ultimii ani în Franța, la Auxerre și Valenciennes.
După o perioadă mai puțin bună, Le Tallec a prins 34 de meciuri în sezonul trecut la Valenciennes, în liga a doua din Franța, marcând de 13 ori. Echipa sa a terminat însă doar pe locul 16 și s-a salvat cu mari emoții de la retrogradare.
Anthony Le Tallec a fost jucătorul lui Liverpool între 2001 și 2008, dar francezul, adus în Anglia de Gerrard Houllier, a fost apoi împrumutat la mai multe echipe (Le Havre, Saint-Etienne, Sunderland, Sochaux), pentru ca Le Mans să-l cumpere definitiv în 2007, pentru 3 milioane de euro.
"Ne-am înţeles în mare cu atacantul din Franţa. Sunt ceva discuţii despre al doilea an de contract. Duminică e aşteptat la Bucureşti. A jucat la o echipă mare din Franţa", spunea Mircea Rednic într-o declarație oferită pentru digisport.ro.
Le Tallec mai este dorit de alte două echipe din Europa: Atromitos și Lens îl vor și ele pe fostul vârf al lui Liverpool.
1 milion de euro este cota jucătorului, conform transfermarkt.de
Etichete: dinamo transferuri , dinamo atacant , dinamo rednic , dinamo le tallec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...