Discursul lui Zeljko Kopic după ce Dinamo a urcat pe locul doi în SuperLigă + Reacție categorică despre Mircea Lucescu
articol scris de Digi Sport03.08.2024, 00:49
Dinamo a învins-o cu scorul de 4-1 pe Gloria Buzău într-un meci din cadrul etapei cu numărul patru din SuperLiga României.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dennis Politic, cu o dublă, Raul Opruț și Astrit Selmani au fost cei care au marcat golurile ”Câinilor”. Singura reușită a celor de la Gloria Buzău a venit în minutul 53, când Kennedy Boateng și-a trimis mingea în propria poartă.
În urma rezultatului din etapa a 4-a, Dinamo a urcat pe locul al doilea în clasamentul SuperLigii, cu 7 puncte. Gloria Buzău se află pe locul nouă, cu 4 puncte.
Zeljko Kopic: ”Ce pot să mai spun despre domnul Lucescu? Are totul”
La conferință de presă de după meci, antrenorul croat al ”Câinilor” a insistat asupra faptului că echipa sa nu a vrut să cedeze în niciun minut inițiativa partidei.
Mai mult, Zeljko Kopic crede că Dinamo trebuie să profite de forma slabă pe care o traversează alte echipe din campionatul intern și să adune cât mai multe puncte, să construiască pe această atmosferă bună din cadrul clubului.
”Trei puncte importante, patru goluri înscrise, sunt foarte satisfăcut de evoluția noastră. Am jucat împotriva unei echipe bune. Am fost încântat de prima repriză, am controlat jocul.
Planul din repriza a doua a fost să jucăm ca la 0-0, dar ei au băgat jucători ofensivi și ne-am creat probleme. Am suferit, dar am supraviețuit. Trebuie să îți aștepți oportunitățile și să înscrii când ai ocazia. Sunt foarte mulțumit de jucători.
Cred că avem calitate, lucrăm foarte bine, iar atmosfera este foarte bună la echipă, avem încredere. Nu e ușor să înscrii 11 goluri în patru meciuri, dar mai avem multe lucruri de îmbunătățit.
Adversarul a avut calitate, a fost periculos în tranziții. Trebuie să lucrăm în continuare și să muncim și mai mult, să avem și mai multă energie și să fim mai proactivi decât adversarul.
Cred că în SuperLigă se produc multe rezultate neașteptate, noi trebuie să ne facem jocul nostru și să profităm.
Dennis este genul de jucător care are nevoie de puțin timp să-și dea drumul la joc. Este foarte bun, e căpitanul nostru, un jucător cu calitate, joacă pentru echipă. A fost o zi specială pentru el, a devenit tată, un moment frumos pentru el.
A fost o atmosferă senzațională, o energie foarte bună în jurul clubului. Trebuie să luptăm împreună pentru Dinamo”, a declarat Zeljko Kopic.
Întrebat despre posibila numire a lui Mircea Lucescu la naționala României, Zeljko Kopic a avut o reacție cât se poate de clară.
”Ce pot să mai spun despre domnul Lucescu? Are totul. Pentru mine, care l-am văzut de câteva ori, e un profesionist de top, are o personalitate bună și îi doresc tot binele”, a mai spus Zeljko Kopic.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - Gloria Buzău 4-1
Etichete: dinamo , mircea lucescu , zeljko kopic , video dinamo gloria buzau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...